Gaura neagră

Am văzut un filmuleț în care în timp ce folosește copiatorul, un angajat al unei firme se trezește într-o seară că aparatul îi scoate o pagină albă, în mijlocul căreia este un cerc negru. Mirat, tipul atinge cercul acela și își dă seama că e un fel de gaură neagră, în care îi intră mâna. După câteva momente de stupoare, insul realizează că acea foaie îi oferă posibilități nebănuite. Lipind-o, de exemplu, de ușa unui automat cu dulciuri și introducând mâna în gaura neagră poate lua orice dinăuntru, ca și când ușa n-ar exista, fără a mai trebui să plătească. Chestia asta îi dă idei: folosind gaura neagră, deschide ușa de la biroul șefului, apoi lipește foaia de ușa seifului de acolo, bagă mâna prin cercul acela și începe să scoată teancuri de bani. La un moment dat, văzând că nu ajunge cu brațul într-un colț, intră cu totul în seif. După ce dispare înăuntru, foaia se desprinde de pe ușă și cade pe podea…
Nu știu de ce, imediat gândul mi-a fugit la unele dintre băncile care ființează la noi. Bănci care s-au comportat față de români și față de economia românească cam la fel cum s-a comportat acel angajat față de firma care-i asigura pâinea zilnică. Altfel spus, s-au lăcomit și se lăcomesc. De mulți ani costul creditelor luate în România este printre cele mai mari din Europa și din lume. Marjele de profit ale băncilor de la noi în țară sunt de 2-3-4 ori mai mari decât în țările Europei Occidentale și în SUA, ba chiar mai mari decât în alte țări din fostul bloc sovietic! De cele mai multe ori, unele dintre bănci s-au comportat ca state în stat, nu precum parteneri ai firmelor și cetățenilor, ca părți ale economiei românești. Au dus-o excelent atunci când lumea o ducea ceva mai bine și vor s-o ducă tot așa și acum, când lumea o duce din rău în mai rău. Iar când se plâng că le-au scăzut profiturile, se referă la profiturile uriașe dinaintea crizei, că profit fac și acum, spre deosebire de foarte multe firme care se chinuie să supraviețuiască sau fie au dat faliment, fie și-au suspendat activitatea. Și spre deosebire de majoritatea românilor, care fie au rămas fără slujbe și sunt siliți să trăiască din ajutorul de șomaj sau din expediente, fie li s-au micșorat simțitor salariile, fie le primesc și pe alea din an în Paște. Păi, de unde bani pentru a mai putea plăti și creditele acelea cu dobânzi și comisioane cămătărești? Firește, principala vină o poartă cei ce s-au angajat la aceste credite cu costuri atât de mari, dar oamenii și firmele n-aveau de unde să știe că va urma o recesiune atât de severă… Mai ales că primiseră și asigurări de la autorități că nu vor fi mari probleme. În al doilea rând, oamenii au fost manipulați grosolan, prin campanii agresive și extrem de insistente, să se angajeze la credite.
Lăcomia aceasta a băncilor și obsesia pentru profituri cât mai mari, în orice condiții, poate fi comparată cu gestul insului de care scriam la început de a lua absolut toți banii din seif. Dacă băncile pun umărul la falimentarea clienților, de unde își vor mai lua banii? Dacă nu înțeleg că n-o pot duce bine când restul lumii o duce prost, dacă nu încep să alimenteze cu bani economia reală, dacă nu se comportă ca parteneri, cum să prospere în continuare? Și chiar dacă vor executa garanțiile, cine le va mai putea cumpăra? Nu seamănă cumva o bancă fără clienți cu acel individ pe care lăcomia l-a închis într-un seif aproape gol?