Grupă de muncă

Doamna Constanța Caleap s-a adresat Biroului Texpert de Relații cu Publicul al cotidianului „Transilvania Expres”, dorind să afle amănunte despre legea care acordă un punctaj suplimentar și, deci, bani mai mulți celor care au lucrat în grupele I și a II-a de muncă. Dumneaei se referă strict la cei care au beneficiat de pensie din februarie 2009 și au lucat în grupa a II-a de muncă. Vrea să știe în ce perioadă pot beneficia de cei 0,25% și dacă și când trebuie depusă o cerere la Casa Județeană de Pensii. (49)
La solicitarea noastră, directorul coordonator al Casei Județene de Pensii (CJP) Brașov, Mihail Tarbă, a precizat că încadrarea într-o grupă de muncă nu a contat până acum, decât pentru calculul vechimii (al stagiului de cotizare) și reducerea vârstei de pensionare. Din octombrie 2008, însă, prin aplicarea prevederilor OUG nr. 100/2008, beneficiarii au primit și bani în plus. Beneficiarii prevederilor acestui act normativ sunt persoanele care până la data de 1.04.2001, au lucrat cel puțin 5 ani în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă și care s-au pensionat atât în baza legislației anterioare, cât și în baza prevederilor Legii nr. 19/2000. Noul act normativ completează Legea nr. 19/2000 în sensul că, pentru sporul acordat pentru vechimea realizată în grupa I sau a II-a de muncă se acordă un punctaj anual de: 0,50 pentru fiecare an de spor obținut ca urmare a desfășurării activității în grupa I de muncă; 0,25 pentru fiecare an de spor în cazul grupei a II-a de muncă. Totodată pentru fiecare lună care depășește un an de spor, se acordă un punctaj: 0,04166 în cazul grupei I de muncă; 0.02083 în cazul grupei II-a de muncă. Plata noilor drepturi realizate din aplicarea OUG nr. 100/2008 s-a făcut în 4 etape: în octombrie 2008, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis până în anul 1990 inclusiv; în februarie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis până în anul 1991 – 1996 inclusiv; în iunie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis până în anul 1997 – 31 martie 2001 inclusiv; în octombrie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis până în perioada 1 aprilie 2001 – 30 septembrie 2008 inclusiv. Cei pensionați după această dată, este cazul și celor din februarie 2009, au primit din start, la calculul pensiei, sporul de punctaj pentru sporul de vechime dat de anii lucrați în grupa a II-a de muncă, dacă au lucrat cel puțin 5 ani. (L.J.)
Nota redacției: Amănunte referitoare modul de aplicare a prevederilor OUG nr. 100/2008, privind valorificarea activității desfășurate în grupele I si a II-a de muncă, găsiți pe www.transilvaniaexpres.ro/TEXpert sau la sediul redacției.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




