Cât de „publică” mai e Televiziunea Română?

Din decembrie 1989, de când a devenit, chipurile, liberă, Televiziunea Română a fost subiectul a nenumărate articole, comentarii, controverse, scandaluri. De la celebra „ceață” din cauza căreia pasămite nu s-a putut transmite un miting al opoziției din Piața Victoriei, în ianuarie ’90, până acum, în mandatul de „împliniri mărețe” al lui Alexandru Sassu, TVR a adunat atâtea bile negre, că și-ar putea umple cu ele tot sediul. De la stângăcii la manipulare grosolană, de la minciuni la slugărnicii fățișe, de la lungi emisiuni-somnifer la ignorarea unor evenimente de importanță majoră, televiziunea publică pare a răspunde tot mai puțin funcțiunii pe care și-o reclamă în temeiul legii: aceea de serviciu public autonom, de interes național, independent editorial. Nu neg, există profesioniști acolo, dar din câte mi-am dat seama, ori nu sunt lăsați să-și facă treaba așa cum vor și știu, ori doi-trei sunt folosiți pe post de „paravan”. În schimb, este, în multe privințe, o uriașă gaură în care și din care se scurg sume imense de bani publici (adică bani din impozitele care ni se percep nouă, contribuabililor), bașca banii pe care suntem forțați să-i plătim în fiecare lună drept „taxă tv”, fiindcă altfel nu ni se încasează factura de electricitate, chestie absolut abuzivă. Plătim, așadar, de mai multe ori pentru televiziunea asta, fie că privim la programele ei, fie că nu.
Cum sunt cheltuiți acești bani? Păi TVR are peste 3.500 de angajați! Nu cred că mai există în România un combinat care să aibă asemenea personal. Are șase posturi, plus un „canal experimental” și cinci studiouri teritoriale. Din cele șase posturi, jumătate au audiență aproape nulă, ca și cel „experimental”. În schimb, înghit bani cu nemiluita. Și pentru ce? În mandatul actualei conduceri, TVR a căzut pe locul al șaselea la audiență, deși are acoperire națională și internațională, fiind depășită deseori copios până și de o televiziune de apartament precum OTV! Iar rapoartele de activitate evidențiază pierderi de multe milioane de euro. Deh, management performant. Adică  bătaie de joc pe banii noștri.
Recent, la dezbaterea în comisiile parlamentare de specialitate a ultimului raport de activitate al TVR, cel pe 2008 (de ce se dezbate abia în 2010 n-am reușit să înțeleg), mărețul președinte al instituției nici n-a catadicsit să facă act de prezență. Și nici să-și trimită un înlocuitor, dacă d-sa avea cumva grețuri. Era o minimă dovadă de respect, măcar, înainte de a fi o obligație. Bani, însă, a știut să ceară de la Parlament… În mod firesc, la o așa prezentare și la așa pierderi, raportul a primit aviz negativ în comisii. Abia atunci s-a făcut auzit dl. Sasu, declarând că este „fără precedent” ca raportul să fie respins „fără ca președintele TVR să fie întrebat ceva”. Păi, cum să fie întrebat dacă d-sa n-a binevoit să se-arate la față?
Pasul logic ar fi ca și plenul Parlamentului să respingă raportul de activitate al TVR, ceea ce ar însemna automat demiterea conducerii acesteia. Greul, însă, abia apoi va începe. Asta, dacă se vrea, într-adevăr transformarea acestei instituții dintr-un sac fără fund, pe unde se scurg bani, într-un serviciu public independent editorial și cu un management eficient.