Mai mulți contabili din sistemul de învățământ contestă modul în care au fost evaluați

Anul acesta este unul foarte complicat pentru sistemul de învățământ: se comasează școli, se desființează centre bugetare si, inevitabil, sunt concediați oameni, fapt ce generează numeroase nemulțumiri printre cei care rămân fără locuri de muncă.
Astfel, în urma aplicării măsurilor de reorganizare a instituțiilor de învățământ, ce au ca principal scop reducerea cheltuielilor, începând din 1 Mai, câteva zeci de contabili din județul Brașov, angajați în școlile cu statut de centre bugetare își vor pierde locurile de muncă. Mai precis, potrivit datelor oferite de inspectorul școlar județean, prof. Dorel Agache, din din 73 de contabili, vor mai rămâne în sistem doar 32. „Pentru a păstra în sistem cei mai buni oameni, în 15 martie am organizat o evaluare a celor 73 de salariați ai centrelor bugetare. De altfel, dintre aceștia 6 au renunțat la posturi, iar cinci s-au pensionat, astfel că, în urma examinării au mai rămas de evaluat 62 de contabili”, a declarat prof. Dorel Agache.
Concediat, apoi evaluat?
Cum era de așteptat, au apărut și nemulțumiri printre contabilii evaluați. Astfel, unul dintre aceștia, E.G., salariata a unui centru bugetar din învățământul preuniversitar, susține că au apărut destule probleme cu ocazia reorganizării acestor instituții. În primul rând ea afirma că, „începând cu data de 4 martie am primit un preaviz privind desfacerea contractului individual de muncă, dar am și aflat, în urma unui anunț al Inspectoratului Școlar Județean și Primăria Brașov, că toate persoanele care ocupau postul de contabil și coordonatori contabili urmau a fi evaluate în 15 martie, la Colegiul Național Unirea. Întrebarea mea este: se desface contractul de muncă, apoi ești chemat la evaluare”, povestește E.G.
În schimb, prof. Dorel Agache susține că nici un contabil nu a primit preaviz de concediere. „Contractele individuale de muncă ale celor care nu au promovat încetează în data de 1 Mai, iar notificările le vor primi cu 30 de zile înainte de această dată”, a explicat inspectorul.
Concurs sau examen?
Neclaritățile femeii nu se încheie aici deoarece, explică ea, în textul anunțului, după ce angajații sunt informați că vor fi evaluați, se poate citi și că „în vederea participării la concurs…”. „Dacă este concurs, nu se respectă prevederile Ordonanței de Urgență nr. 34 din 2009, în care se prevede că, o dată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice, astfel că, dacă în 15 martie a fost concurs, nu se respectă ordonanța amintită, iar dacă este evaluare, de ce s-au impus aceleași condiții ca la un concurs?”, se mai întreabă E.G. Potrivit inspectorului școlar în data de 15 martie Inspectoratul Școlar Județean a efectuat o evaluare a personalului angajat pe posturile de contabil și coordonator contabil. De altfel, prof. dorel Agache a insistat asupra faptului că „în 15 martie nu a fost un concurs, ci o evaluare. Prezența în textul anunțului a termenului «dosarul de concurs» este o problemă de formulare. De altfel, întotdeauna vor exista oameni nemulțumiți de rezultatele unor examinări”, a explicat prof. Agache.
Acest material are la bază sesizarea doamnei E.G., cu nr. 66, adresată serviciului TEXpert. Adresați-ne întrebările și solicitările dvs. în scris, pe adresa: Transilvania Expres, str. Traian Grozăvescu nr. 7, Brașov, la tel. 0268/549 712 sau pe e-mail: texpert@transilvaniaexpres.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





