Texpert

Terenurile din jurul Sânpetrului au devenit veritabile gropi de gunoi

  • article_253445_1.jpg
 

Renumită în urmă cu câteva zeci de ani, livada de pomi fructiferi de lângă Sânpetru arată acum dezolant. Copacii nu mai sunt îngrijiți, pe multe dintre porțiuni au fost tăiați, iar ce este și mai trist, la tot pasul dai peste grămezi de gunoaie.

Viceprimarul comunei, Ioan Ţogoie, ne-a declarat că cele 111 hectare de livadă, o dată aflate în proprietatea statului, sunt în prezent terenuri private. „Zona respectivă face acum parte din intravilanul localității, anul acesta a fost aprobat planul urbanistic zonal, urmând ca în viitorul apropiat aici să se construiască locuințe”, a explicat reprezentantul Primăriei.
Între timp, terenurile au fost lăsate în paragină, astfel că localnicii și nu numai ei, au găsit de cuviință să transforme fosta livadă în groapă de gunoi.  Potrivit legislației mediului, cetățenii au obligația să asigure curățenia pe terenurile pe care le dețin.
De asemenea, autoritățile locale, de regulă prin intermediul Poliției Comunitare, ar trebui să ia măsuri pentru identificarea și sancționarea celor care aruncă reziuduuri menajere sau alte deșeuri în alte spații decât cele special amenajate.

Oameni prea puțini
Ioan Ţogoie susține că Primăria a făcut tot a putut pentru a opri transformarea zonei în platformă de gunoi. El a explicat că, nu numai în zona fostei livezi au fost aruncate deșeuri. „Cu doi oameni am curățat ce am putut, mai mai ales terenurile de pe marginea drumurilor județene dinspre Bod și Hărman. De exemplu,  pe o parcelă situată la ieșirea din localitate, spre Hărman, am strâns 140 de saci de deșeuri. Fostele livezi sunt terenuri private și nu am putere să intervin. De altfel, și să vrem să curățăm cele peste 100 de hectare, nu am avea cum, din moment ce avem numai doi oameni care să se ocupe de această problemă. Oricum, noi îi vom căuta pe proprietarii parcelelor și îi vom atenționa că au obligația să își curețe terenurile”, a afirmat Ţogoie.
În același timp, potrivit reprezentantului Primăriei, s-au depus eforturi și în privința identificării și sancționării celor care au aruncat reziduuri în locuri nepermise. „Avem doar doi agenți comunitari, motiv pentru care ne descurcăm foarte greu. Pe cei pe care i-am prins că aruncă deșeuri
i-am amendat. Din păcate, pe lângă locuitorii comunei, aici mai aduc gunoaie și cei din Brașov (mai ales cei care locuiesc în zona Tractorul) sau chiar cei din Întorsura Buzăului. Mai mult, am identificat chiar și camioane ale unei firme de construcții, în timp ce aruncau moloz pe câmp”, a mai spus Ţogoie. El a mai precizat că, sancționarea celor surprinși că depozitează deșeuri în locuri nepermise se face pe baza Hotărârii de Consiliu Local, nr. 23 din 25 martie 2010, ce prevede, amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei, pentru persoane fizice și, între 500 și 1.000 de lei, pentru persoane juridice.

Afacere rentabilă
În opinia viceprimarului, pentru mulți cetățeni, este mai avantajos să arunce deșeurile (mai ales cele provenite din construcții) pe câmp, decât să respecte legislația să îl ducă la depozitul de la Brașov.  Mai mult susține acesta, în ultima perioadă, anumite persoane se ocupă de preluarea molozului din curtea omului, transportarea și aruncarea mizeriei… pe câmp. „Taxa percepută de depozitul de la Brașov este de aproximativ 800 de lei. În schimb, pentru 200 de lei, «intermediarii» îți iau molozul din curte și îl aruncă numai ei știu unde”, a mai spus Ţogoie.

Construcțiile sunt salvarea
Acum, Ioan Ţogoie speră ca mizeria din fosta livadă să dispară în cursul acestui an, o dată cu începerea lucrărilor de construcție, deoarece susține el, atunci fiecare proprietar își va curăța parcela și o va îngrădi, iar cei care confundă terenurile oamenilor cu groapa de gunoi nu vor mai avea unde să arunce deșeurile.

Control tematic al Gărzii Naționale de Mediu
Pe de altă parte, directorul coordonator interimar al Comisariatului Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu (CJ-GNM), Adrian Aldea, ne-a declarat că, inspectorii de mediu vor verifica situația din comuna Sânpetru. „De alfel, până la sfârșitul lunii mai, CJ-GNM derulează un program tematic de verificare a stării de salubritate a localităților, de pe raza județului”, a completat Aldea.

Acest material are la bază sesizarea doamna M.N., cu nr. 96, adresată serviciului TEXpert. Adresați-ne întrebările și solicitările dvs. în scris, pe adresa: Transilvania Expres, str. Traian Grozăvescu nr. 7, Brașov, la tel. 0268/549 712 sau pe e-mail: texpert@transilvaniaexpres.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button