Ieri dimineața. O întâmplare

„Hai, băi, boșorogule, mișcă hoitul! Mai repede, că nu stau eu după tine! Ce, vrei să cobor și să te traversez eu? Să vezi ce repede te miști atunci!”. Cel care se rățoiește așa, prin geamul mașinii, în fața unei treceri de pietoni, n-are mai mult de 25 de ani, e un ins slăbănog, chestie care iese și mai mult în evidență din cauza unui lanț, ce seamănă cu acela de bicicletă, pe care îl poartă peste tricou, și șade, plesnind de importanță, la volanul unui Logan „tunat”. Are lângă el o puștoaică până-n 20 de ani, vopsită strident și împodobită cu tot soiul de gablonzuri. Ambii își ascund ochii după niște ochelari de soare cu sclipici, iar din interiorul mașinii trăsnesc niște manele despre moartea dușmanilor.
Cel la care se stropșește acest babuin este un om în vârstă. Chiar foarte bătrân. Merge cu greutate, schioapătă rău și se sprijină
într-un baston. Se vede că este suferind și că, pur și simplu, nu poate merge mai repede. Întoarce capul și îl privește pe cel ce strigă, apoi își reia mersul căznit. Babuinul râde batjocoritor și începe să claxoneze.
Am văzut scena asta ieri dimineață, într-o intersecție din Brașov și mi-am amintit fulgerător de știrea despre un alt vârstnic, nu mai țin minte din ce oraș, care a murit după ce a fost luat la bătaie, tot pe trecerea de pietoni, de un tânăr animal aflat la volan, căruia i se păruse că omul traversa „prea încet”. Am oprit mașina și am coborât să-l ajut pe bătrânul cu baston să traverseze. A fost rândul meu să atrag atenția iubitorului de manele asurzitoare: „Tu ce te bagi, băi? Ce, ești îngrijitor la azilu’ dă hodorogi?”.  Vă spun sincer, am vrut să-l iau de lanțul ăla de bicicletă de la gât și să-i dau două palme să mă țină minte. Am realizat însă la timp că n-aș fi rezolvat nimic. Dimpotrivă. M-aș fi descalificat eu, uzând de felul acesta primitiv de corecție. Și i-aș fi oferit, probabil, ocazia de-a se victimiza. Așa încât l-am rugat politicos să strige mai tare, că nu-l aud din cauza muzicii care-i urla în boxele mașinii sau, dacă nu, să dea maneaua mai încet. A început să înjure și-a demarat în trombă…
N-aș fi scris aici întâmplarea asta dacă nu m-ar fi șocat cruzimea acelui ins. Uite, dom’le, mi-am zis, ce se poate întâmpla când crezi că nimic nu te mai poate suprinde la modul ăsta. Ce părinți o fi având specimenul? Cu bunicii lui o fi vorbind la fel? Sau, dacă nu, cum s-ar simți dacă ar auzi pe cineva vorbindu-le cum a vorbit el? Nu-mi pot închipui. Ce plăcere or fi având unii să se poarte mai rău decât animalele? Ce își închipuie că au de câștigat de aici?