Vorbe multe, comunicare puțină

L-am auzit deunăzi pe ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, spunând că, pe vremea în care România era guvernată de Alianța D.A., i-a atras atenția premierului de atunci că bugetul alocat Ministerului Transporturilor era prea mic pentru a acoperi costurile construcției de autostrăzi. A primit promisiunea că se va aloca suplimentar suma de un miliard de euro, însă banii n-au ajuns la minister nici până în momentul scoaterii PD-L de la guvernare, nici după.
„I-am spus lui Ludovic Orban – vezi că, în afară de banii pe care ai aici, de programe ș.a.m.d., mai trebuie să primești un miliard de euro. M-am gândit că nu vrea să mi-i dea mie în primele trei luni ale anului, fiindcă știa că vrea să ne dea la o parte, dar ție o să ți-i dea, pentru că sunteți din același partid. Rezultatul a fost că în doi ani de zile, nu într-un an, a dat din fondul de dezvoltare numai 75 de milioane și fondul de dezvoltare nu mai e, a dispărut, a fost păpat”, a adăugat dl. Berceanu. În fondul acela intraseră 4 miliarde de euro, provenite din  privatizarea BCR și a Electrica…
Alt exemplu, povestit de aceelași ministru: compania de drumuri naționale trebuie să facă întreținerea șoselelor din venituri proprii. În 2008, în ministeriatul d-lui Orban, aceste fonduri au totalizat 680 de milioane de lei, iar în 2009 au fost de 900 de milioane. Pentru întreținerea drumurilor, fostul ministru a făcut câteva contracte cu niște firme care să se ocupe de reparații, din bani împrumutați de ele de la bănci. Ratele la aceste împrumuturi le plătește compania de drumuri, din venituri proprii. În aceste condiții, s-a întâmplat ca reparația unui drum să coste chiar și cu 300%  mai mult decât face. 
Problema cu aceste informații – ca și cu altele, de pildă aceea că, deși au încheiat ultimul an de mandat cu o creștere economică de 7,8%, foștii guvernanți au lăsat un deficit de 5,2%, al treilea ca mărime din Uniunea Europeană – problema, vasăzică, este că sunt spuse prea târziu și cam în surdină. Nu prea ajung la public. Iar asta, din cauză ca Guvernul nu strălucește – ba dimpotrivă – la capitolul comunicare. Instituția purtătorului de cuvânt e invizibilă, ca să nu spun că este ca și inexistentă. Și asta nu înseamnă doar o persoană cu funcția de purtător de cuvânt… Chiar, știți care este numele persoanei ce deține această funcție în Executiv? Fac pariu că 90% dintre Dvs., dacă nu mai mulți, ridică din umeri. Pentru a răspunde la întrebare, chiar și eu, ca ziarist, a trebuit să caut pe internet, fiindcă nu-mi aminteam decât că este o d-nă sau d-șoară… și nu am găsit multe referiri la subiect.  E firesc să nu știm, câtă vreme acest purtător de cuvânt a apărut foarte rar și nu s-a făcut remarcat prin absolut nimic. Nici în ministere lucrurile nu stau altfel. Nu există specialiști în comunicare și nici specialiști – cu abilități de comunicare – în domeniile respective, care să iasă în public cu informații și explicații.
În lipsa lor, mai vin, dar rar, premierul și câțiva miniștri, care nici ei nu excelează la acest capitol, oricât ar fi unii de vorbăreți.
La emisiunile de televiziune, în special la talk-show-urile posturilor de știri, apar – în loc de experți în domeniile vizate și de specialiști în comunicare, cu un discurs profesionist, relaxat, argumentat – diverși parlamentari care discută despre toate, dar fără substanță, fără o documentare prealabilă, mulți dintre ei dând senzația că nu se prea pricep la nimic, se enervează, au abordări agresive, vorbesc în lozinci și spun platitudini cu aerul că sunt descoperitorii Americii. Și sunt cam aceleași fețe. Or, asta sfârșește prin a plictisi și chiar irita. Plus că nu parlamentarii PD-L trebuie să vorbească în numele Guvernului, să-i explice măsurile ori să-i ia apărarea, dând impresia că Executivul nu e în stare să facă el lucrurile astea. Aceste deficiențe de comunicare se răzbună. Dovadă că sunt multe emisiuni unde reprezentanții PD-L sunt executați în direct și nu reușesc să reacționeze decât cu frustrare, enervare și ton ridicat. Adică exact cum nu trebuie.