Când tace poporul…

Într-o raia turcească – povestea un scriitor, cred că Mihail Sadoveanu, într-una din cărțile sale – sultanul a trimis un pașă cu misiunea de a strânge cât mai mulți bani pentru vistieria otomană. Ajuns acolo, noul pașă adună dregătorii și capii armatei din subordine și le porunci două lucruri: să se mărească zdravăn toate birurile și să se trimită iscoade prin târguri, să iscodească ce spun și ce fac poporenii.
După o lună de la mărirea birurilor, pașa chemă iscoadele la raport: „Ei, cum e?”. „E de rău, prea slăvite! Poporul țipă și cârtește! Sunt supărări mari”. Pașa chemă atunci dregătorii și porunci: „Măriți încă o dată toate birurile! Strângeți și peșcheșuri pentru măritul padișah, pentru sultana valide și pentru mine!”. Înspăimântați, supușii pașei fugiră jeluindu-se să îndeplinească porunca. După șase luni, conducătorul chemă încă o dată iscoadele: „Cum e de data asta? Ce spun necredincioșii?”. „Vai și-amar, slăvite pașă! – prinseră iscoadele a se jelui rupându-și turbanele – nemulțumirea e foarte mare! Oamenii se-adună și strigă împotriva Luminăției Tale și chiar împotriva Preamăritului Sultan! Cei ce strâng birurile fac față tot mai greu mâniei oamenilor!”. Pașa porunci dregătorilor să vină la sfat, le spuse ce aflase de la iscoade și îi întrebă ce cred ei că ar fi de făcut. „Slăvite, cred că am mers prea departe” – îndrăzni unul. „Ar fi bine să mai slăbim teascurile, să poată și poporul răsufla. Dacă facem așa, oamenii ne vor și mulțumi, nebăgând de seamă că birurile vor fi, totuși, mai mari decât înainte de-a veni Măria Ta în acest colț de lume”. „Nu! Am hotărât altfel: strângeți și mai tare teascurile, adunați și mai mulți bani. Cine nu mai are bani, îi luați vita din bătătură și ce are în casă. La nevoie, îi luați și casa!”. Înfricoșați din cale-afară, dregătorii merseră să împlinească noua poruncă.
După încă o vreme, pașa chemă iarăși iscoadele și le luă la întrebări. „Mărite pașă cu trei tuiuri – îi spuseră – lucruri tare de mirare s-au întâmplat după ce ai mărit și ai înmulțit încă o dată birurile. Mai întâi, oamenii parcă au înnebunit. Au lăsat muncile și s-au apucat să bea, să cânte și să dănțuiască. Treaba asta a durat ceva, dar, mulțumită Atotputernicului, acum s-au liniștit și tac. E bine”. Spre mirarea slujitorilor, pașa se schimbă la față și porunci cu grăbire: „Gata! Strângeți tot, încărcați căruțele, înhămați și înșeuați caii! Trebuie să plecăm cât mai repede de aici. Când tace poporul nu-i a bună!”.
La noi, poporul încă strigă…