Crochiu

A făcut carieră în televiziune. Și a muncit mult pentru asta. Evident, nu pe gratis, ci pentru din ce în ce mai mulți bani (nu vreau să spun nimic acum despre uriașa discrepanță a veniturilor din televiziune și din presa scrisă, deși cea din urmă duce greul). S-a crezut mai vedetă și mai profesionistă decât era, plecând – cu maneliștii ei cu tot – la alt post, unul obscur, dar unde i s-a oferit un post de director. Urmarea? A devenit cvasi-invizibilă. Noroc pentru ea că postul de unde plecase îi dădea în reluare emisiuni vechi de câțiva ani… 
A plecat, nu după multă vreme, și de acolo, dând declarații spăimoase despre tragedia de-a fi șomeră. Șomeră cu vilă și bani la care 80% dintre români nici nu îndrăznesc să spere. A mai încercat o schemă, aceea de a produce o emisiune pe care s-o vândă la cât mai multe posturi TV locale. O scoate ceva bani, dar eu, unul, n-am auzit să aibă cine știe ce audiență …
Ce a urmat, era de așteptat pentru cine o cunoaște cât de cât pe d-na – sau d-șoara, mai degrabă – despre care e vorba: a intrat într-un partid. Întâmplător, dar absolut întâmplător, a fost vorba despre partidul aflat la putere. Și a devenit membru numai după ce i s-a garantat nominalizarea la un post de parlamentar, într-un colegiu din Capitală unde se „eliberase” un loc și urmau alegeri parțiale. A beneficiat din plin de resursele umane și materiale ale acestui partid și s-a văzut ditamai „legiuitor”. Cu o „platformă” extrem de simplă: a declarat că iubește copiii de nu mai poate și vrea zor-nevoie în Parlament pentru „a face ceva” pentru ei. Cât de tare îi iubește și cât de mult vrea să-i ajute, știu de la cineva din Brașov, care chiar cu asta se ocupă și care a organizat un eveniment cu scopul de a strânge fonduri în vederea ajutorării unor copii provenind din familii dezorganizate. Și a invitat-o pe eroina rândurilor de față să prezinte respectivul eveniment, să fie un soi de maestru de ceremonii. Răspunsul iubitoarei de copii a fost sec: fără câteva mii de euro ea nu se mișcă de-acasă.  
Știind asta, pe mine, unul, nu m-a mirat deloc „prestația” d-nei (sau
d-șoarei) la votul asupra moțiunii de cenzură. Unde d-na nu numai că a votat împotriva  Guvernului format de partidul care a propulsat-o în Parlament, ci a făcut un întreg circ și înainte, și – mai ales – după vot. A spus că
n-o lasă conștiința să accepte tăierea pensiilor, că i se rupe inima de mila bieților pensionari. Nu știu dacă la fel cum i se rupea inima de mila bieților copilași, dar nimeni nu mă împiedică să bănuiesc. Dar tot conștiința i-o fi dictat să facă show de prost gust în momentul în care a votat și să se comporte realmente golănește imediat după (cu o gestică de șmecher de cartier care se laudă că „le-am tras-o!”) și să se îmbrățișeze cu o d-nă deputat PSD a cărei „ipocrizie” o criticase nu cu multă vreme în urmă? Și tot conștiința a obligat-o, atunci când s-a cerut excluderea ei din partid, să bâlbâie explicații penibile prin care să-și scuze acest comportament primitiv: că, de fapt, îi era frică să nu se împiedice, de-aia a făcut gestul cu „v-am tras-o”, că avea 40 de grade temperatură ș.a.m.d. Iar într-un final apoteotic, să se agațe cu dinții și cu unghiile de partidul care a cocoțat-o în funcție, declarând că a fost „șocată” când a văzut, în reluare, la televizor, ce a făcut, că, deși a votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, ea, de fapt, susține Guvernul și că nici prin gând nu-i trece să demisioneze din PD-L. Se poate coborî mai jos de asta? Cu siguranță!