Icoane dupa gratii – Capela penitenciarului Codlea este pictata de un detinut

Penitenciarul Codlea. Ziduri groase, de culoare cenusie. Razele soarelui abia au curaj sa patrunda printre gratiile de fier. Singurul loc luminos este capela inchisorii. Zeci de sfinti pictati in culori vii ii privesc de pe pereti pe detinutii care mai vin din cand in cand sa spuna cate o rugaciune. Un singur barbat isi petrece toata ziua in capela, cu pensula in mana, pictand pe peretii goi chipuri de sfinti. Vine dimineata si pleaca seara. V.I. are 35 de ani si a fost condamnat la doi ani de inchisoare. Pentru el, zilele de detentie trec mai repede. Pentru ca, in puscarie, are ocazia sa-si practice meseria de pictor bisericesc.
Pasiune de-o viata
Placerea de a desena a descoperit-o inca din copilarie. Dar nu s-a gandit ca va face din asta o cariera. S-a dedicat unei alte pasiuni ale sale, fotbalul.
„Pana la 25 de ani, am fost jucator la Steagu. Apoi am ajuns arbitru.
M-am reprofilat pe pictura dupa ce am suferit un accident la picior si am fost operat de ruptura de menisc. Trebuia sa fac altceva!”, explica pictorul. A urmat sfatul unui unchi din Sibiu, care picteaza lacasuri sfinte, si s-a inscris la cursurile scolii de pictura bisericeasca din Bucuresti.
Doi ani, izolat de lumea de-afara
Despre ce a facut rau fata de societate nu-i prea place sa-si aminteasca si sa vorbeasca. Pentru ce a gresit, plateste cu zile de inchisoare. A primit o pedeapsa de privare de libertate de 2 ani. Condamnarea a picat cum nu se poate mai prost. Urma sa se logodeasca. „Prietena mea a inteles situatia si ma asteapta. Vreau sa intemeiez o familie cu ea”, se gandeste Victor la viitor. Pictorul ar putea iesi mai repede, in martie anul viitor. Asta si pentru ca munceste la pictarea capelei bisericii din Penitenciarul Codlea. „Nu mi-a fost usor sa-i conving pe cei de aici de bunele mele intentii. Dar pana la urma, directorul inchisorii mi-a acordat incredere. Si ii multumesc”, spune recunoscator pictorul. In inchisoare, zilele de detentie trec mai repede. Pentru ca munceste de dimineata pana seara.
Amintiri din libertate
Chipurile de sfinti nu sunt singura pasiune a lui V. Pentru ca i-a placut mereu fotbalul, le-a facut portrete jucatorilor sai preferati. Isi aminteste cu placere de meciul Romania-Polonia, disputat acum noua ani pe stadionul Ghencea. Atunci , pictorul s-a prezentat la vestiarul Nationalei cu portretele lui Hagi, Ilie Dumitrescu, Raducioiu, Gica Popescu, Selimesi, Dan Petrescu si Iordanescu. „Primul i l-am dat lui Hagi si mi-a dat 350 de dolari. In total am primit de la jucatori 800 de dolari. Toti au fost incantati. Erau primii mei bani castigati din pictura”, isi aminteste V.
Trimis de Dumnezeu
Amintirile si pictura fac ca pentru V. traiul de dupa gratii sa fie ceva mai suportabil. Pictorul s-a resemnat cu faptul ca e nevoit sa petreaca atata timp departe de cei dragi. Mai are sase luni pana va termina de pictat capela. Daca va fi eliberat in martie, se va intoarce zilnic la penitenciar pana ce capela va fi gata. „Tot timpul mi-am dorit sa pictez pe gratis o biserica. Iar acum mi s-a oferit ocazia. Toti preotii cu care am discutat mi-au spus ca Dumnezeu m-a adus aici, la puscarie, ca sa pictez capela”, spune V. Are planuri mari pentru atunci cand va fi pus in libertate: vrea sa plece in America, pentru a picta o biserica romaneasca la Dallas.
Peste 1.000 de detinuti
In penitenciarul cu regim de maxima securitate Codlea sunt inchisi peste 1.000 de oameni. Este singura inchisoare din judetul Brasov si a fost infiintata in 1952. Aici sunt detinute persoanele condamnate la mai putin de 10 ani de detentie, barbati, femei si minori, fiind un centru de reeducare. Capela din penitenciar a fost infiintata in 1992, iar picturile bisericesti au fost facute tot de un detinut.
Portretul lui Ronaldo
In urma cu mai multi ani, Internazionale Milano trebuia sa joace pentru turul intai al Cupei UEFA, cu FC Brasov. Imediat, Victor s-a pus pe treaba si a pictat o panza cu imaginea idolului sau, Ronaldo. A lucrat patru zile la tabloul de 1,5×1 metri. Speranta lui a fost ca starul brazilian sa ajunga la Brasov. In ziua dinaintea meciului cu FC Brasov de pe stadionul Tineretului, Victor a ajuns in Poiana Brasov cu tabloul lui Ronaldo sub brat. Dupa lungi parlamentari cu fortele de ordine, a ajuns in cele din urma in receptia hotelului Ruia, unde erau cazati italienii. Jucatorii milanezi tocmai coborau la masa de pranz. S-a dus tinta spre brazilian pentru a-i inmana cadoul. Ronaldo a fost foarte incantat de cadoul facut.
„Mi-a spus ca, de obicei, lumea cand il vede, ii cere ceva. Numai eu i-am oferit tabloul fara sa-i cer nimic in schimb. Apoi m-a intrebat daca 500 de dolari sunt suficienti”, isi aminteste detinutul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






