Aniversare – Astazi se implinesc 36 de ani de cand primul om a pasit pe Luna

In luna mai a anului 1961, John F. Kennedy, presedintele SUA, si-a angajat tara sa faca posibila aterizarea unui om pe Luna inainte de sfarsitul deceniului. Acest plan ambitios a fost intr-adevar realizat in data de 20 iulie 1969. Acum 36 de ani, o lume intreaga privea la televizor, cu sufletul la gura, ceea ce avea sa fie „un pas mic pentru om, un salt urias pentru umanitate.“

Lupta stransa intre rusi si americani
In momentul in care presedintele Kennedy a stabilit acest tel, el parea imposibil de atins. Era spatiala se afla inca la inceput – Iuri Gagarin din URSS efectuase primul zbor in spatiu cu doar o luna in urma, iar agentia spatiala a Statelor Unite, NASA, trimisese recent in spatiu un american, pe astronautul Alan Shepard. Dar a fi primul pe Luna era o chestiune de mandrie nationala. Uniunea Sovietica intrecuse America cu prima lansare a unui satelit si primul om in spatiu. In perioada cea mai sumbra a Razboiului Rece, Kennedy voia sa cucereasca Luna pentru America. Decizia sa a declansat o dezvoltare masiva a programului spatial al SUA. Luna a fost o tinta evidenta pentru sonde spatiale fara echipaj inca de la inceputul erei spatiale, cand Uniunea Sovietica a lansat Sputnik 1 in 1957. Prima nava spatiala care a ajuns cu adevarat pe Luna a fost nava „Luna 2“ a URSS, care a trimis la sol primele fotografii inainte de a se strivi de suprafata Lunii in 1959. In acelasi an, „Luna 3“ a zburat prin spatele Lunii si a trimis la sol primele fotografii ale fetei invizibile a acestui corp ceresc. URSS conducea evident in cursa spatiala. Dar odata cu impulsul dat de Kennedy, SUA a reusit curand sa o ajunga din urma.

Primele fotografii cu suprafata Lunii
In anul 1962, „Ranger IV“ a devenit prima sonda americana care a atins Luna, dar oamenii de stiinta au fost dezamagiti de faptul ca ea nu a trimis la sol imaginile televizate asteptate. Totusi, in anii 1964-65, sondele americane Ranger VII, VIII si IX au furnizat oamenilor de stiinta peste 17.000 de imagini, inclusiv primele prim-planuri ale suprafetei selenare. Apoi, in anul 1966,URSS a avut un nou succes notabil cand „Luna 9“ a devenit prima sonda care a facut o aterizare neproblematica pe Luna. O aterizare pe Luna era un tel politic la fel de important si pentru Uniunea Sovietica si, in timp ce America isi dezvolta programul spatial in public, URSS lucra la fel de harnica in secret. Toate aceste sonde erau concepute pentru a aduna informatii inainte de aterizari cu echipaj pe Luna. Dupa sondele Ranger, NASA a trimis sondele Surveyor, care au efectuat aterizari neproblematice si au analizat rocile selenare. Au mai fost folositi si sateliti prevazuti cu camere speciale de inalta rezolutie, care topografiau peste 95 la suta din suprafata Lunii si detectau posibilele suprafete de aterizare.

Decolare reusita
Dupa ani intregi de incercari si esecuri, a sosit si ziua cea mare. In dimineata zilei de 16 iulie 1969, o racheta Saturn V cu trei faze s-a ridicat de la locul sau de lansare aflat la Cape Canaveral, in Florida. In varful rachetei imense se afla nava spatiala Apollo 11, transportandu-i pe astronautii Neil Armstrong, Edwin Buzz Aldrin si Michael Collins. Lungimea rachetei impreuna cu nava spatiala era de 111 metri, iar greutatea totala la decolare a fost de aproape 3.000 de tone. Calatoria astronautilor spre Luna a durat trei zile. Pana in momentul in care Apollo 11 se afla la 48.000 km de Luna, viteza sa era putin peste 3.000 km pe ora. Apoi forta de atractie gravitationala a Lunii a avut mai multa influenta, si nava spatiala a inceput sa capete viteza din nou. Pentru a patrunde pe o orbita de parcare in jurul Lunii, racheta principala a modulului de serviciu a fost pornita. Aceasta a incetinit apoi nava spatiala la viteza necesara.
„Vulturul a aterizat!“
Prin ferestrele modulului de comanda, astronautii de pe Apollo 11 puteau sa priveasca in jos la suprafata Lunii de la o inaltime de 100 km, concentrandu-se indeosebi asupra suprafetei de aterizare aflate in Marea Linistii – una dintre campiile de depresiuni ale lunii. Acest nume a fost dat cu secole in urma de oamenii de stiinta care inca mai credeau ca pe Luna ar exista apa. In ziua urmatoare, Armstrong si Aldrin s-au strecurat printr-o trapa in modulul selenar, poreclit Eagle (vultur). Collins a ramas in modulul de comanda in timp ce modulul selenar si-a efectuat aterizarea pe suprafata. Pana in acest moment, oamenii din toata lumea urmareau misiunea astronautilor la televizor. Audienta a crescut la mai multe sute de milioane atunci cand astronautii si-au ales o zona neteda pentru aterizare, au plutit timp de un minut asupra ei si apoi au cazut pe suprafata prafuita a Lunii de la o inaltime de 1,5 metri.
Armstrong a transmis prin radio la centrul de control de pe pamant: „Aici baza Marii Linistii. Eagle a aterizat.“ Era 8.18 PM ora Greenwich, in data de 20 iulie 1969.Punctul culminant al misiunii a urmat atunci cand Neil Armstrong a coborat scara pe suprafata Lunii. Punandu-si piciorul pe solul de culoare gri inchis, a declarat: „E un pas mic pentru om, dar un salt imens pentru umanitate!“

Steagul Americii pe Luna
Edwin Aldrin l-a urmat pe Armstrong si cei doi astronauti s-au miscat cu usurinta in conditiile de forta gravitationala redusa, in ciuda faptului ca purtau costume spatiale masive. Prima lor sarcina era de a pune o placa comemorativa si de a fixa pe Luna un steag american. Din cauza ca Luna nu are atmosfera si astfel nici vant, s-a folosit o sustinere pentru a se preveni caderea steagului.
Cei doi astronauti au inceput diferite experimente stiintifice si au colectat peste 20 kg de roci inainte de a se urca din nou in modulul selenar. A urmat apoi unul dintre cele mai critice momente ale intregii misiuni – decolarea de pe Luna. Daca motorul modulului selenar ar fi cedat, oamenii ar fi ramas pe Luna fara vreo speranta de salvare. Motorul a functionat perfect, la fel ca si in toate misiunile Apollo viitoare.

Inapoi pe pamant
Astronautii au luat cu ei mostrele de roca selenara pe care le colectasera si diferite piese din echipament care trebuiau readuse pe Pamant. Apoi au deconectat modulul selenar si au pornit racheta modulului de serviciu petru a scoate modulele de comanda si de serviciu din orbita selenara pe un traseu ce conducea inapoi spre Pamant. Inainte de a patrunde din nou in atmosfera Terrei, astronautii au abandonat modulul de serviciu. Apoi ei au intors modulul de comanda pentru a fi incetinit de forta de frecare dintre atmosfera si capatul sau turtit. La o inaltime de putin peste 7 km, parasute mici numite ancore plutitoare au fost deschise pentru a controla coborarea. Apoi, modulul de comanda a cazut in siguranta in Oceanul Pacific. Membrii echipajului au fost recuperati si dusi la baza, unde au fost intampinati asemenea unor eroi. Ei s-au intors in dupa amiaza zilei de 24 iulie, intreaga misiune durand opt zile. Presedintele Nixon a numit aceasta perioada „cea mai mareata saptamana de la facerea lumii pana acum“.
Au condus masini
pe Luna
Seria Apollo a misiunilor selenare s-a incheiat in decembrie 1972. Pana in acel moment, 12 astronauti umblasera pe suprafata Lunii. Unii chiar au condus masini pe ea.
Cu fiecare aterizare, astronautii petreceau un timp mai indelungat pe Luna. A doua aterizare a fost efectuata de echipajul navei Apollo 12 in noiembrie 1969. Ei au aterizat in Oceanul Furtunilor, aproape de locul in care aterizase Surveyor 3 fara echipaj in anul 1967. Astronautii Charles Conrad si Alan Bean au dus unele parti ale acestei sonde pe Pamant, pentru ca oamenii de stiinta sa poata vedea cum au rezistat conditiilor ostile.
Desi misiunile Apollo au fost dezvoltate in mare parte pentru satisfacerea unor scopuri politice, au reprezentat o realizare incredibila. Repercursiunile si-au lasat amprentele in viata noastra de zi cu zi. Totul, de la calculatorul personal pana la tigaia de teflon si-a avut originea in programul Apollo.
In cele din urma, misiunele au dovedit ca oamenii pot sa scape de limitele impuse de Pamant si sa se stabileasca in alte lumi. Cum spunea futurologul Arthur C. Clarke – „Apollo s-ar putea sa fie singura realizare pentru care era noastra va fi tinuta minte si peste o mie de ani.”