Aventura – Un brasovean a incercat sa ajunga pe cel mai periculos varf din lume

Dupa 40 de zile petrecute pe cel mai periculos munte din lume, alpinistul Dan Borcea s-a intors acasa. Alaturi de cinci maghiari si un slovac, brasoveanul a incercat cucerirea varfului K2. Din cauza musonului care batea cu 80 de km pe ora, nimeni nu a reusit sa ajunga pe varf. Borcea a reusit sa atinga cota de 6800 m.
Chogori (Muntele Mare), mult mai bine cunoscut sub denumirea K2, aflat la granita dintre Pakistan si China, este al doilea ca inaltime de pe planeta, masurand 8611 m. Milioane de oameni au visat sa-l urce, dar mai putin de 250 au reusit. Doar doi romani au mai urcat pe K2. Unul dintre ei si-a pierdut viata in cursul unei expeditii din 1999. Chiar daca nu a putut pune piciorul pe varful K2, brasoveanul s-a intors acasa cu dorinta de a nu se da batut. Spera ca intr-o buna zi sa cucereasca cel mai periculos munte din lume.

Campion national
Dan Borcea are 37 de ani si a inceput sa practice alpinismul inca din anul 1985. Dupa ce s-a catarat pe cei mai importanti pereti de stanca din Romania, a participat la reuniuni alpine in munti inalti, realizand cateva performante iesite din comun: traseul Abalakov din Peretele Sciurovsky, din Caucaz, Varful Ushba de Nord – considerat cel mai dificil din Europa, varful Korjenevskaya – 7105 m, din Pamir, peretele nordic al Matterhornului, din Alpi si o premiera internationala – traseul Taina din muntii Aladar, Turcia.
Cu ajutorul unor firme generoase, brasoveanul a avut posibilitatea sa traiasca visul oricarui alpinist de elita: cucerirea varfului K2.

Muntele care ucide
Litera K desemneaza masivul Karakorum, uriasul lant muntos aflat la nord-vest de Himalaya centrala. K2, cu o altitudine de 8611 m, este al doilea varf al planetei, dar este considerat cel mai dificil de atins. Au existat numeroase tentative de cucerire a varfului, dar si multe esecuri. Primul succes a fost inregistrat la 31 iulie 1954, cand doi italieni, Compagnoni Achille si Lacedelli Lino, au ajuns pe K2. De atunci, numai 249 de alpinisti din lume au reusit sa-l cucereasca. De-a lungul anilor, Muntele Mare a ucis un numar impresionant de alpinisti, ascensiunea sa presupunand un grad de risc de cinci ori mai mare decat a Everestului: din cinci alpinisti care ajung pe varf, unul moare.

Ramas fara acte in Ungaria
Dan Borcea a aflat de expeditie cu doar trei saptamani inainte. „Am plecat total nepregatit. Plus ca am avut niste neplaceri la ambasada Pakistanului la Bucuresti. Consulul a refuzat sa-mi dea viza. Asa ca am fost nevoit sa iau viza de la ambasada Pakistanului la Budapesta. In Ungaria am ramas fara acte, deoarece pasaportul era in Pakistan, asa ca n-am mai avut cum sa ma intorc in Romania sa-mi iau echipamentul.” Dupa ce au stat 23 de ore in aeroportul din Dubai, au plecat spre Islamabad. Alpinistul isi aminteste ca la intrarea in oras e o tablita pe care scrie: „Pentru oameni speciali, conditii speciale!” La biroul de turism, echipa de alpinisti a fost intampinata de un ofiter pakistanez care avea sarcina de a insoti expeditia. „Nu a rezistat prea mult pe munte. Dupa zece zile a plecat acasa. A motivat ca-l dor dintii!”, povesteste Dan razand.

Sate ca in Evul Mediu
A urmat un drum de 1000 de kilometri pe o vale asemanatoare cu Transfagarasanul. Soseaua urmareste cursul fluviului Indus, este marginita tot timpul de un perete si o prapastie, nu are parapeti si nu prea are indicatoare. Au oprit intr-un satuc, sa se odihneasca la un hotel taranesc. „Era ca un fel de cort, cu paturi de metal. Askhole e un sat de 800 de ani vechime, care a ramas la fel de atunci. Pana acum douazeci si ceva de ani nu exista sosea ca sa ajungi acolo. Toate strazile, inguste cam cat Strada Sforii, sunt pline de noroi. Nu poti face nici un fel de diferenta intre case si grajduri. E ca o intoarcere in timp cu 500 de ani. In sat, am vrut sa fotografiem niste fetite. Am fost alungati cu pietre. Mi-am dat seama ca ai voie sa pozezi bastinasii numai daca le dai rupii”, povesteste alpinistul. Dan isi aminteste de un satuc de pe versantul muntos, unde echipa a oprit sa se odihneasca. „La marginea drumului se afla un fel de carciuma. Era plin cu tigai, conserve mari fara eticheta, sute de muste… Afara erau vreo 38 de grade! In santul cu apa puturoasa dintre sosea si sopron, isi spalau picioarele doi ciobani. Trei metri mai in jos, un baietel spala farfuriile carciumii. Am fost nevoiti sa mancam din farfuriile respective. Totul era jegos. Garcinul e cartier de lux! La un hotel din urmatoaea localitate, in fata aparatelor de aer conditionat erau baloti de paie pentru filtrarea aerului. Oricum, nu functiona nimic!”

Avalanse periculoase
Tabara de baza a fost asezata la 5.300 m altitudine, pe un platou din piatra si gheata. Afara ningea si viscolea mai tot timpul. Ziua erau 30 de grade Celsius, iar noaptea -25. „Nu aveam carti de citit, nu aveam muzica, stateam la povesti si jucam carti sau table.Cateodata te plictiseai atat de tare, incat citeai pana si inscriptiile de pe hartia igienica”. Ascensiunea propriu-zisa incepe din tabara. Pana pe varf trebuie instalate patru tabere intermediare. Dupa fiecare tentativa de urcare sunt necesare macar trei zile de odihna. Intre tabere sunt in medie 1000 de metri diferenta de nivel. „Anul acesta, taberele 1 si 2 au fost acoperite de avalanse. A fost cea mai mare zapada din ultimii 15 ani. Prin urmare, nimeni n-a reusit sa ajunga la varf. Dar niciodata nu e prea tarziu. Am intalnit acolo oameni care erau la a patra tentativa de a cuceri varful. Si totusi nu s-au dat batuti”. In tabara de baza, alpinistii au avut trei bucatari. Meniul consta intr-o supa de tomate, orez cu ghiveci si compot. Mancarea pakistaneza era deosebit de picanta. Ceapa, usturoiul si ardeiul iute sunt ingredientele de baza. „Au mai taiat doua capre, din care am mancat timp de doua saptamani. Aveau carnea infiorator de tare. Am simtit lipsa carnii de porc si a berii”, isi aminteste alpinistul brasovean.
Cimitirul alpinistilor
Avalansele care curg la vale aduc cu ele urmele tragediilor petrecute cu cativa ani in urma- parti din corpuri omenesti, echipamente, haine, corturi. Intr-una din zilele de odihna petrecute in tabara de baza, Dan Borcea a petrecut cateva momente la „cimitirul” alpinistilor rapusi de K2. Farfuriile, castroanele sau tavile de tabla tin loc de cruci. Ele sunt asezate pe o muchie de pietre. Pe ele se stanteaza numele si data mortii alpinistului.
Daca urmaresti cu atentie inscriptiile, poti face o adevarata statistica a sezoanelor bune sau rele. Majoritatea inscriptiilor funebre de pe castroane erau datate 13-15 august.

Retragere cu peripetii
Drumul de intoarcere a fost plin de peripetii. Alpinistii au parcurs 80 de kilometri in doua zile. „Am traversat o trecatoare de 5.700 de metri! In trecatoare, daca vremea este frumoasa, ai parte de o vedere extraordinara sper varfurile Karakorumului. Porterii au parcurs tot drumul in adidasi, carand fiecare cate 20 de kilograme.
La jumatatea drumului, am fost opriti si escortati de politie. Am aflat ca in zona avusese loc o rascoala a unor elevi talibani. Inainte de satul Hushe, punctul final al retrageii, am fost intampinati de o multime de copii. Aici am renuntat la totate dulciurile pe care le aveam prin rucsac!”, povesteste alpinistul.
Spune ca nu priveste ca pe un esec faptul ca nu a reusit sa ajunga pe varf. „Pana la urma, nici un varf din lume nu e mai important ca viata unui om”, se consoleaza Dan.