Texpert

O lume fara reclame

  • logomytex.png
 

In Occident, curentul anti-publicitar ia amploare
Ne intalnim cu ea la tot pasul. Proiectata la cinema inainte dar si in timpul filmului, afisata prin mijloacele de transport in comun, depozitata in cutia de scrisori, postata pe marginea soselelor, catarata in varful imobilelor, inscrisa pe spatele bonului de casa, imprimata pe materialele scolare, la televizor, la radio, in ziare… Omniprezenta, publicitatea ne invadeaza zilnic. Nu putem ridica privirea fara sa vedem un logo sau o reclama

Curent anti-publicitar
In multe tari din occident, a aparut un curent anti-publicitar care ia amploare pe zi ce trece. Francezii au inceput sa scrie pe panourile publicitare din statiile de autobuz mesaje antireclama.
In Olanda, un numar mare de oameni refuza sa poarte haine de marca, pentru ca acestea sunt produse de companii care au decentralizat in China, unde inca se exploateaza forta de munca a copiilor. Din ce in ce mai multi profesori din Occident predau cursuri de publicitate prezentand-o ca pe unul dintre cele mai mari pericole ale secolului nostru.
Publicitatea e acuzata ca promoveaza consumerismul, ca e vinovata pentru obezitate, dependenta de alcool si tutun. Mesajul marilor companii catre consumator este adesea catalogat ca fiind violent, manipulator si sexist. In Franta, a fost creata chiar o miscare de rezistenta impotriva publicitatii agresive, numita „Casseurs de pub” (Spargatorii de Publicitate).

Anti-consum
Anti-publicitarii au gasit mai multe metode ingenioase de a perturba minutele de reclame care preceda filmele. Asta in speranta ca intr-o zi va fi inlocuita cu scurt-metraje. Astfel, s-au organizat partide de badmington in fata ecranului, s-au format ziduri vii pentru ca spectatorii sa nu poata vedea reclamele si s-au tinut nenumarate discursuri in care s-a cerut scoaterea momentelor publicitare dinaintea filmelor.

Ziua fara cumparaturi
In ultima sambata din noiembrie, in fiecare an, oameni din zeci de tari ale lumii fac un pact cu ei insisi si aleg sa iasa din randul consumatorilor, pentru 24 de ore. „Ziua Nu Cumpara Nimic” este o sarbatoare a anti-consumerismului. Organizatorii vor sa transmita un mesaj ce indeamna la o viata simpla, cu accent pus pe adevaratele bucurii. De asemenea, in prima saptamana a lunii mai se organizeaza „Saptamana Inchiderii Televizorului”. Oamenii sunt indemnati sa se deconecteze, sa dedice mai mult timp lecturii si plimbarilor prin natura. (E.W.)

Omul-spatiu publicitar
Se pare ca militantii anti-publicitate duc o lupta cu morile de vant. Asta pentru ca pe zi ce trece apar spatii publicitare din ce in ce mai neconventionale. S-a facut publicitate pe apa, in aer, gigantii tehnologiei si-au raspandit mesajele chiar si in spatiul cosmic. Se face reclama pe caini, banane, oua, cosuri de gunoi, toalete si lifturi. Mai nou, se face publicitate si pe… oameni. „Daca nu-ti poti folosi capul pentru a obtine o slujba, foloseste-ti fruntea”, este sloganul unei companii de media din Marea Britanie care inchiriaza spatiu publicitar pe fruntile tinerilor, contra sumei de 7 euro pe ora. Un alt „mediu” foarte apreciat sunt vagabonzii. Anul trecut, calugaritele augustiniene din Olanda au cautat o solutie prin care sa-i ajute pe oamenii strazii cu niste haine groase. Acestea au luat legatura cu reprezentantii unei firme americane, propunandu-le sa imbrace o buna parte din vagabonzi cu haine inscriptionate cu logo-ul unei marci de inghetata. Si in America, vagabonzii colinda strazile purtand reclame la pizza. In schimbul acestui serviciu, ei sunt platiti cu cativa dolari, mancare si sifon.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google