Farul calauzitor

Daca presedintele Basescu se trezeste prost dispus si cu dureri de cap dupa o noapte la Golden Blitz, toata politica romaneasca e si mai mahmura, sa zic asa, ca de obicei. Daca presedintele Traian Basescu ridica din spranceana, ceilalti lideri politici incep sa tremure. Unii de emotie, altii de frica, altii de nervi. In orice caz, nimeni dintre ei nu ramane indiferent. Are grija dl. Basescu sa le dea teme de gandire si de comentarii.
Poate gresesc, cine stie, dar de cand s-a instalat la Cotroceni, Badica Traian si-a exersat din plin talentul de-a baga zazanie. Intre partide si politicieni, intre ziare si ziaristi, intre presa si politicieni, intre toata lumea si serviciile secrete si-asa mai departe. Functia pe care o ocupa il face competent in toate: in comportamentul chelnerilor, in drumuri si poduri, in cultura, in farmacii si spitale, in preturile de la alimentara, in justitie, in treburile parlamentare, in politica externa (mai ales ca are o consiliera care crede ca Norvegia e republica semiprezidentiala…), in jurnalism, in luna si-n stele. Si nu ezita sa-si faca publica aceasta arhicompetenta. Dupa cum nu se sfieste sa atace si sa acuze in stanga si in dreapta, fara a se obosi sa produca vreo dovada in sprijinul acuzatiilor. Daca zice domnia sa, e musai sa fie asa. Premier, Guvern, presa sunt principalele sale tinte. Abia apoi vin conservatorii lui Voiculescu Nastase si pesedistii lui Geoana. Nu intamplator, cred eu. Si nu doar eu. Analize facute de profesionisti seriosi arata ca prin aceste atacuri seful statului urmareste doua scopuri: sa slabeasca Partidul National Liberal, in beneficiul PD, partid pe care il conduce din penumbra, si sa incerce sa transfere asupra persoanei sale o parte din credibilitatea presei, mult mai bine cotata, din acest punct de vedere, decat politicienii si institutiile politice.
Presedintele Basescu are si dorinte. Nici in privinta lor nu cauta sa fie discret, ci le trambiteaza triumfator. Ce daca unele se bat cap in cap cu prerogativele constitutionale ale functiei sale? Cu atat mai rau pentru Constitutie! Presedintele vrea un anumit Guvern. Ok, s-a facut, sa traiti! Presedintele vrea alegeri anticipate. Nu mai vrea nimeni asta, in afara sa si-a unor yesmeni de la PD? Tunurile pe netrebnici! Cand se vadeste ca dorinta prezidentiala nu se va indeplini, cu toate eforturile adoratorilor sai , dl. Basescu se da dupa copac si anunta natia ca vremea anticipatelor a trecut. Cel putin deocamdata. Presedintele vrea ca dusmanul sau personal si politic Adrian Nastase sa nu mai fie presedinte al Camerei Deputatilor. Se trudeste din greu la treaba asta. Presedintele vrea cat mai multi pesedisti filmati si fotografiati cand sunt chemati la Parchet (ca altceva in afara de show-ul asta nu li se intampla). Ok, s-a-nteles, se face! Presedintele vrea sa-l sperie pe Tariceanu o data in plus. ’Traiti, imediat apare consilierul Stolojan de la Cotroceni si zice ca n-ar refuza sa preia fraiele liberalilor. Presedintele vrea ca Mona Musca sa-i ia locul lui Nastase la Camera. Presedintele vrea sa stie de ce s-au scumpit carburantii auto. Ingroziti, carburantii se ieftinesc la fel de rapid cum s-au scumpit. Tot in doua randuri. Presedintele vrea sa se modifice Constitutia. Presedintele vrea Parlament unicameral.
Traian Basescu vrea, mai presus de toate, sa fie farul calauzitor al Romaniei si-al romanilor. Si, pe zi ce trece, se apropie tot mai mult de acest deziderat. Pai, cu asa o minunatie de presedinte ce nevoie mai avem de democratie, monser? Democratia e asa, un moft! Pai, de mofturi ne arde noua, stimabililor, cand tara are atatea probleme pe care numai dl. Basescu stie sa le rezolve?
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




