Iarna boschetarilor – Ramona si Tanaka infrunta sezonul rece la adapostul unor tevi de caldura

Pentru cei fara adapost, apropierea iernii este o tragedie. Fiecare se incalzeste pe unde apuca. Numai ca locurile unde-si pot dezmorti oasele sunt din ce in ce mai putine. Gardienii publici sunt cu ochii in patru in zonele in care-si fac veacul boschetarii. Sarmanilor nenorociti nu le ramane decat sa caute cate un canal calduros sau cate o teava incinsa prin care trece apa clocotita.

Caldura de la teava
Sediul Garii din Brasov nu mai poate fi folosit in timpul zilei de boschetari. Spre seara se aduna mai multi copii ai strazii, dar cersesc cu mare fereala.
Atunci cand vin trenurile se amesteca printre calatori si le cer bani. La tevile de caldura dinspre Tractorul, o silueta se plimba printre gunoaie. Incearca sa fuga atunci cand cineva incearca sa intre in vorba. Nu lasa pe nimeni sa se apropie mai mult de un metru. Are o privire pierduta si abia vorbeste. „Ramona ma cheama”, se prezinta fata care aduce mai de graba a baiat. Se tine la distanta. Ii e frica. Spune ca de patru saptamani sta pe strazi. „Am fugit de la casa de copii din Codlea… ca ma batea o ingrijitoare. Vroiam sa ma duc la un chiosc sa-mi iau caramele”, explica incoerent. Spune ca are 21 de ani, desi nu pare ca are mai mult de 18. De cand se stie sta numai pe la orfelinate. Mananca din containere. De aici se si imbraca. Iarna si-o va petrece incalzindu-se la tevile de caldura. „Unii dorm in canale, dar eu stau aici. E cald. Da’ ma cam frige, ca e incinse!”, se plange Ramona.

„Eu vreau sa muncesc!“
Ramona isi imparte „casa” cu Tanaka. Asa il cheama pe prietenul ei de suferinta. Dorm, mananca si isi fac nevoile langa niste tevi infierbantate. El este imbracat mai gros. Pe mana stanga are doua ghiuluri. Are tot 21 de ani. „As vrea sa muncesc. Mi-am cautat un loc de munca. Da’ pe unde ma duc nu ma primeste nimenea”, spune cu amaraciune. Vorbeste mult mai coerent decat fata. „Eu nu ma droghez cum fac altii”. Se plange de gardienii care-l bat si-i iau banii facuti din cersetorie. De la 7 ani a ramas singur si a facut „naveta” intre mai multe centre pentru copii orfani: Oradea, Bucuresti, Sinaia, Arad, Satu Mare, Miercurea Ciuc si Galati. De patru ani insa sta fara „chirie” pe niste tevi.
Locul lui este la „etaj”. Singur si-a amenajat locul unde doarme: a pus niste cartoane si cateva toale rupte si se inveleste cu un sac de dormit jerpelit. „Sunt oameni milosi, care ne ajuta: ne mai dau un ban sau ceva de mancare. Da-ne si mata, nenea, niste bani sa ne luam ceva de mancare”, se milogeste la despartire cu o mana intinsa.

Norocosii sortii
Foarte putini dintre cei care-si duc traiul de zi cu zi in strada printre cartoane, gunoaie, peturi si sobolani au sansa sa-si redreseze viata. Totusi, unii au reusit. Iosif si Luminita sunt un de cuplu de „succes”. S-au cunoscut in strada, unde au locuit o perioada, pana au dat de ceva mai bun: o dubita. Muncesc pe unde apuca, la carat bagaje, curatenie in autocare si aduc banii acasa. Asa au reusit chiar sa inchirieze o camera de camin. Este mica, dar ingrijita. Se gospodaresc precum o familie in toata regula, mai ales ca au si un copil impreuna.

Neajutorati
In zona garii, numarul boschetarilor si copiilor fara adapost este foarte mare. Mai bine de 30 de boschetari supravietuiesc de azi pe maine prin canale, cutii de carton sau masini parasite. Unii, mai norocosi, stiu sa cante la muzicuta sau chitara si castiga bani din cersit. Deocamdata nu sunt ajutati de nimeni. Mai multe organizatii de caritate au incercat sa le rezolve o parte din probleme, daruindu-le haine si, din cand in cand, mancare. Mai vin si straini care le promit ca ii vor lua cu ei. Dar, de cele mai multe ori, raman doar cu promisiuni.