Editorial

Nimic nu-i intamplator

  • logomytex.png
 

Dl. Adrian Iorgulescu, succesorul deziluziei numite Mona Musca la sefia Ministerului Culturii, e compozitor. Nu stiu daca unul bun sau unul rau. In orice caz, e un un tip creativ prin definitie; si, mai mult decat atat, se poate spune ca e un soi de artist. Or, artistii sunt indeobste perceputi drept boemi, imprastiati, niste oameni departe de preocuparile adeseori meschine ale vietii de zi cu zi. Ei au lumea lor, n-au chef de chestiile prozaice care ne macina existenta cotidiana, au alta scara a valorilor, a lucrurilor care conteaza in viata Poate de-aia nici nu se intalnesc decat rar, extrem de rar, artisti adevarati care sa „performeze” (barbarismul preferat al lui Copos) in politica, in administratie, in inginerie, in finante si, in general, in domenii din astea mai aride…
Dl. Iorgulescu face, insa, figura aparte. Domnia sa a intrat in politica si-a incercat diverse usi pana ce, impreuna cu amicul sau Varujan Vosganian, a aterizat in ograda PNL. Si, cum-necum, a ajuns unde probabil nici nu visa: intr-un fotoliu ministerial. In calitate de om al puterii, de membru al Cabinetului si de mai-mare peste toata cultura mioritica – inclusiv peste aia politica – a participat la o intrunire organizata de Alianta D.A. la Cluj, de Ziua Nationala, ocazie cu care a comis o declaratie antologica: „Ma bucur ca astazi Clujul a pus pe el culoarea mov a Aliantei noastre!”. Bravos, monser! Asta dovedeste bogatul nivel de cunostinte politice al d-lui ministru si inalta apreciere pe care el o da structurii portocalii din care face parte si care l-a cadorisit cu postul inalt pe care il ocupa. Sau o fi stiind el ceva. Cum movul e compus din rosu si albastru, dom’ ministru o fi folosit o metafora pentru relatiile din coalitie (care au atins o temperatura atat de mare incat s-au inrosit) si situatia majoritatii romanilor, care e tot mai albastra, in pofida promisiunii ca vor trai bine. Vedeti, nimic nu e intamplator…
La aceeasi intanire, presedintele de fatada al PD, Emil Boc, l-a invitat sa ia cuvantul si pe „ministrul Finantelor, dl. Tanasescu”. Mai are vreo importanta ca actualul ocupant al acestui portofoliu se numeste Sebastian Vladescu, de la PNL, si ca dl. Tanasescu a fost si el sef la Finante, insa numai pina anul trecut? Nu mai are, de vreme de subconstientul si constientul d-lui Boc sunt dominate de figura pesedistului din Guvernul Nastase. Sau, mai stii, in dusmania sa fata de liberali, „aviatorul” pedist o fi facut dinadins confuzia, sa-i oftice pe „parteneri”. Oricum ar fi, nici chestia asta nu-i intamplatoare…
La Bucuresti, tot de 1 Decembrie, presedintele Basescu a chemat lume la Cotroceni, sa-i asculte spiciul. Printre oaspeti s-a numarat, of course, si celebra Elena Udrea, numai ca de data asta, spre a incerca sa salveze aparentele, si-a adus si consortul, pe domnu’ Cocos. Vazand-o atat de aproape si de frematatoare, presedintele a rabdat cu greu, dar la sfarsitul spiciului tot a trantit una antologica. „Va Udresez La Multi Ani!”, a spus el privind fix intr-un punct al asistentei. Cum spuneam, nimic nu-i intamplator pe lumea asta.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Citeşte şi...
Close
Back to top button