Ce se intampla?

Chiar asa: ce se intampla in tara asta? Pana si scolile, adica locuri pasnice prin definitie, „temple ale cunoasterii”, cum li se spunea pe vremuri, dedicate educarii copiilor, promovarii valorilor general umane, au devenit scene ale violentei, locuri ale faptelor antisociale, cum ar spune, in binecunoscutul lor limbaj, reprezentantii autoritatilor. Si, fiindca veni vorba despre acestia, doar gura e de ei. Si, cateodata, nici aia; tac malc si fac pe mortii-n papusoi.
Stiu ca unii vor stramba din nas, dar fenomenul disolutiei autoritatii statului n-a fost propriu doar guvernarii PSD (sprijinita, sa nu uitam, de UDMR si umanisto-conservatori). N-a luat sfarsit brusc, o data cu victoria lui Basescu asupra lui Nastase si instalarea guvernarii portocalii, ci se manifesta in continuare, plenar, sa zic asa. Multe institutii colcaie si acum de tot soiul de papagali incompetenti, dar tari in clanta, de fosile, de birocrati puturosi, spagari si ofticosi, de politicieni picati pe-acolo ca mustele-n lapte, gratie „calitatii” de-a poseda carnete ale partidelor la putere, nu fiindca s-ar pricepe la chestiunile presupuse de functiile pe care le ocupa. Bugetari care se plang ca au lefuri mici, insa daca-i cauti gasesti case, terenuri, bijuterii, tablouri, masini, afaceri, bani gramada… Pe numele lor, al nevestelor, copiilor, socrilor, cuscrilor, cumnatilor, verisorilor, amantelor si-asa mai departe. Toti astia nu fac decat sa compromita institutiile statului. Nu-i intereseaza decat cum sa obtina cat mai multi bani si cat mai multa influenta. Mor de placere stiind ca acel cetatean care le plateste salariile depinde de mofturile lor, de sictirul lor, de aiurelile care le trec prin cap. De altfel, ei nici nu se considera servitorii natiei, ai cetatenilor, cum ar trebui sa fie, ci stapanii lor. Ei nu-s slugi decat in fata sefilor politici si administrativi. Pana reusesc sa-i sape si pe astia. Considera institutiile statului drept feudele lor personale. Asta se stie nu doar de catre romanii siliti sa dea piept cu aceasta fauna, ci si de reprezentantii Uniunii Europene, care nu mai contenesc sa reproseze mai-marilor portocalii de la Bucuresti – cum, de altfel, reprosau si mai-marilor pesedisti – ca asa-zisa reforma institutionala e mareata, e sublima, dar lipseste aproape cu desavarsire, ca institutiile statului functioneaza cam in bataie de joc si ca sunt la
ani-lumina de standardele occidentale. Nu schimbarea unor papagali cu altii se cheama reforma. Asa stand lucrurile, nu-i de mirare ca romanul obisnuit isi declara sus si tare neincrederea in Parlament, administratia centrala si locala, Justitie, Politie, institutiile descentralizate etc.
Este, in continuare, vremea nonvalorilor decretate „vedete” peste noapte, a ticalosilor, a smecherilor, a celor „descurcareti”. Iar asta duce la pervertirea retetei reusitei in viata si face posibile scene infioratoare precum cele ce se petrec, din ce in ce mai des, in scoli, pe strazi, in case, in localuri… In ce Romanie traim? Asta e libertatea pe care se spune ca ne-am castigat-o? Nu de alta, dar incepe sa semene periculos de mult cu anarhia. Politicienilor nu pare, insa, sa le pese prea mult. Ei sunt prea ocupati cu alte treburi, mult mai importante, pentru a fi deranjati de asemenea „nimicuri”. Sar in sus doar cand sunt afectati personal.