Partidele, cele mai corupte institutii din lume

Partidele politice, parlamentele, politia si sistemele juridice sunt cele mai corupte institutii din lume, arata barometrul mondial pe tema coruptiei realizat de Transparency International (TI). „Partidele politice sunt percepute ca fiind cele mai corupte in 45 dintre cele 69 de state analizate”, a declarat Huguette Labelle, presedinte TI.
Sondaj in 69 de tari
Rezultatele se bazeaza pe un sondaj efectuat pe un esantion reprezentativ de 55.000 de persoane din 69 de tari, cu ocazia zilei mondiale a Natiunilor Unite impotriva coruptiei. „La nivel global, partidele politice au fost percepute, de departe, drept institutiile cele mai corupte ale societatii”, sustine sondajul TI.
Sondajul realizat de Institutul Gallup pentru organizatia neguvernamentala arata ca 57% din populatie considera ca nivelul de coruptie a crescut in ultimii trei ani, in timp ce 27% cred ca nivelul acesteia a ramas constant, doar 10% considerand ca s-a diminuat. Populatia dovedeste acelasi pesimism si in ceea ce priveste viitorul: 44% dintre subiectii intervievati cred ca fenomenul coruptiei va lua amploare in urmatorii trei ani, 30% apreciaza ca va ramane la acelasi nivel si 19% cred ca se va diminua.
Romanii ii acuza pe politicieni si vamesi
Partidele politice sunt percepute drept cele mai corupte institutii in toate regimurile lumii, mai putin in Africa, unde politia este considerata a fi institutia cel mai puternic afectata de acest flagel. „Sase din opt tari africane care au fost incluse in studiu au desemnat politia drept cea mai corupta institutie a societatii”, afirma reprezentantii TI, precizand ca pe primele trei locuri se afla Camerun, Ghana si Nigeria. Printre tarile bogate unde partidele politice sunt percepute ca cele mai corupte institutii, TI a citat Germania, Canada, Spania, Statele Unite ale Americii, Finlanda, Franta, Israel, Italia, Japonia, Luxemburg, Elvetia si Marea Britanie. Potrivit studiului, in Europa Occidentala sectoarele afacerilor si mass-media sunt de asemenea considerate corupte, fiind la mica distanta in top de partidele politice. Populatia Romaniei considera ca cei mai corupti oameni din tara sunt politicienii si angajatii din sistemul vamal. (C.S.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




