Texpert

Masina unui brasovean este folosita in ultimul film

  • logomytex.png
 

Farkas Lazar colectioneaza masini de epoca
„De mic am fost pasionat de masini. Am crescut in Comandau. Eram fascinat de tractoarele pe care le vedeam pe camp. Imi amintesc ca ma duceam cu parintii la Covasna cu un tren tras de o locomotiva cu aburi. Intotdeauna vroiam sa stau cat mai aproape de mecanic. Sa vad eu ce face, cum face”, povesteste brasoveanul Farkas Lazar, unul dintre cei mai cunoscuti colectionari de masini de epoca.

Si-a construit singur o bicicleta pentru cros
In liceu s-a apucat sa repare biciclete. „Singur mi-am construit o bicicleta pentru ciclocros. Avea suspensii pe fata. M-a mai ajutat si un vecin”, isi aminteste Lazar. Dupa terminarea liceului s-a angajat la uzina de autocamioane din Brasov, la sectia „Prototip“. Dupa 6 luni s-a transferat la un service Dacia de la Iatsa, unde a facut un curs de tinichigerie caroserie. O perioada a lucrat si in vopsitorie. Nu i-a placut sa stea
intr-un singur loc. „Vroiam sa invat totul despre masini. In perioada asta am cunoscut un pilot de raliuri, Horst Graef. Si-a vopsit odata masina de raliu, un BMW 2002, la mine. I-a placut ca puneam suflet in ce faceam si mi-a propus sa-i fiu mecanic de asistenta si intretinere”. Dupa programul de la service, se suia pe bicicleta si ducea in Cristian pentru a lucra pana seara la masina lui Horst.
Pentru ca lucra cu Graef, a ajuns sa plece prin tara la concursurile de raliuri. In ’78 a mers pentru prima data in strainatate, cu ocazia unui concurs organizat in Bulgaria, la Nisipurile de aur. „La 22 de ani mi-am luat prima masina. A fost un Renault Gordini, care a costat 20.000 de lei“, isi aminteste brasoveanul. Incet, incet raliul i-a intrat in sange. Asa a ajuns sa-si cumpere o Dacie pe care a modificat-o pentru concursuri. „In anii ’80 m-am lasat de sportul asta. Aveam si doi copii, parintii vroiau sa fiu mai aproape de familie”, povesteste brasoveanul. La scurt timp dupa revolutie si-a deschis o firma de tractari si asistenta auto, care ii ocupa si astazi foarte mult timp. La orice ora din noapte si din zi, raspunde solicitarilor. In 2000 a participat pentru prima data la concursul Rally Raid, un raliu pentru masinile de teren. A concurat cu un M461, cunoscut popular sub numele de IMS. Ceilalti adversari aveau masini mult mai bune. Peste numai doi ani insa, a reusit sa urce pe podium cu aceeasi masina. In 2002 a achizitionat pentru astfel de competitii un Nissan Patrol. Dintr-un participant inrait, Lazar a ajuns si sa organizeze astfel de concursuri: 2 festivaluri off-road, la Rasnov si Covasna, si un Trabant Show, tot la Covasna. De curand a inceput sa organizeze curse pentru masini de serie, pentru ca automobilistii vitezomani sa nu mai alerge prin oras. „Asa isi pot stapani setea de viteza si se pot evita multe accidente. E important sa simta ei lupta cu cronometrul, adrenalina“, considera Lazar.
In urma cu multi ani, un prieten din Statele Unite, colectionar de masini retro, l-a rugat sa-l ajute cu un transport. Respectivul participa la un raliu al masinilor de epoca pe ruta Bucuresti-Sinaia. Atunci s-a „imbolnavit” cu virusul masinilor vechi. „Nu cumpar anul de fabricatie, ci masina. Trebuie sa fie cat de cat in stare de functionare. Imi plac cele simple”, spune colectionarul. Munca pentru restaurarea unui automobil este foarte solicitanta. Este ajutat de cativa prieteni. Considera ca fiecare masina are personalitatea ei si de fiecare in parte il leaga o amintire, de cele mai multe ori felul cum a achizitionat-o. Intotdeauna isi doreste ca automobilul cumparat sa aiba cat mai multe piese originale. Asta pentru ca tine mortis ca masina iesita din mainile lui sa aiba vopseaua, ornamentele si tapiteria „de la mama lor”. „Am cautat un an si jumatate un far pentru un Trabant 600 combi din’64”, explica Lazar. Mai ales ca in Romania nu prea sunt targuri, magazine, publicatii de specialitate. Singurele surse de informatii sunt Internetul si rubricile din revistele auto, mai ales cele editate in strainatate.

Cea mai veche masina
Se mandreste cu o colectie de mai bine de 10 masini vechi. Cele mai multe sunt in stare de functionare si participa la raliuri si festivaluri pentru automobilele de epoca. Cea mai veche masina este o Tatra T12 din 1927. A apartinut unui sibian. Dupa ce a cumparat-o, a fost nevoit sa refaca toata caroseria. Fabricata intr-un tiraj limitat de 500 de unitati, partea mecanica a fost facuta in Cehoslovacia la uzinele Skoda. Caroseria din lemn intarit cu tabla a fost confectionata in Ungaria. Cea mai noua „veche” masina cu care se mandreste Lazar este un Trabant din ’89. „Mi s-au oferit multi bani pe masina asta, cam cat sa-ti cumperi una second buna”, spune Farkas. Cateodata, negocierea pentru achizitionarea unui automobil vechi e o adevarata peripetie. „Oricine are o masina foarte veche crede ca e mai scumpa decat o casa. Am mult de furca sa-l conving sa mai lase din pret. Fiecare vrea sa scoata cat mai mult”, explica Lazar. S-a zbatut sa puna mana pe cateva piese extrem de rare. „A fost o situatie cand am umblat dupa un automobil 2 ani. E vorba de un Plymouth din ’38, pe care am cumparat-o de la un batran care era pe patul de moarte. Atunci au existat concurenti care ofereau dublu decat mine, dar eu am fost mai convingator”, isi amintese colectionarul.

Cu masinile la filmari
Sa ai multe autoturisme de epoca inseamna cheltuieli mari si multa oboseala. „Masinile mele au fost solicitate pentru a aparea in diferite filme. Un Opel Record Coupe din ’63 e folosit in noul film al lui Coppola. E o masina cu linie americana, pentru doi adulti si doi copii”, explica brasoveanul. Acum, masina este dusa la Sinaia, unde se turneaza filmul „Tinerete fara tinerete”. Unul dintre angajatii lui Lazar o conduce si are grija de ea in timpul filmarilor. Chiar daca e foarte solicitat pentru diverse filmari, banii pe care-i castiga ii investeste tot in masini. Depozitarea si intretinerea ii pun insa multe probleme. Crede ca va renunta la cateva pentru a putea sa le intretina corespunzator pe celelalte.

„Bunicutele” lui Lazar
Iata cateva dintre piesele de colectie ale brasoveanului, asa cum le prezinta el.
FORD MARMON – 1936. (foto1) Camionul a fost fabricat in Anglia, sub licenta. A fost folosit de regia de petrol si gaze, ca cisterna, in perioada interbelica. A fost radiat din circulatie in 1958 si a stat in gradina ultimului sofer. Fiind prea rablagita, comunistii n-au
confiscat-o.
PLAYMOUTH – 1938. (foto2) Masina, fabricata in SUA, a apartinut unui director din Sinaia. Incepand din 1950, un sofer a folosit-o in taximetrie mai bine de zece ani. Ulterior a scos-o numai la parade si raliuri pe traseul Bucuresti – Sinaia. Lazar a cumparat-o intr-o stare destul de buna.
VOLKSWAGEN – 1959. Automobilul a fost fabricat in Germania. A apartinut unei unitati de transmisionisti a armatei elvetiene. A fost adusa in Romania dupa 1990. Nu a circulat aproape deloc. Viteza cu care se deplaseaza nu este punctul ei forte. Lazar a achizitionat-o in 2000.
OPEL REKORD COUPE – 1963. A fost folosita ca masina de urmarire de catre Ministerul de Interne. Ulterior, un colonel din MI a
cumparat-o la licitatie. La Farkas a ajuns in 1999.
LOTUS SUPER SEVEN – 1962. (foto3) Replica celebrului model a fost facuta in Prahova de catre doi prieteni, dupa un exemplar de serie. Urmatorul proprietar nu a prea ingrijit-o. In iarna lui 2001, Lazar a restaurat-o in numai cateva saptamani.
TRABANT TRAMP KUBELWAGEN – 1989. A ajuns in Romania prin 1990, dupa ce la volanul lui statusera militarii germani care pazeau zidul Berlinului. In 1998, Lazar a gasit-o in curtea unui service din Iasi. Restaurarea a durat mai mult de un an.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button