Delicte

BRAȘOV. Dosare penale în trafic, în oraș și nu numai / Tentantivă de… fugă, în Apața

 

Polițiștii de la Biroul Rutier Brașov au depistat ieri, în jurul orelor 3.00 dimineața, un bărbat în vârstă de 39 ani care conducea un autovehicul pe strada Egretei din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Etilotestul a indicat 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Tot ieri, pe la 8.00, polițiștii din Făgăraș au oprit pentru verificări un bărbat de 35 de ani care șofa având 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.

La Voila, din cauza alcoolului, un șofer în vârstă de 43 de ani a acroșat un autoturism oprit în fața unui imobil. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orelor 14.30 și s-a soldat dosar cu pagube materiale, din fericire.
„La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,78 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Dosarul penal este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.

Azi-noapte, în jurul orelor 23.00., un alt șofer, în vârstă de 33 de ani, a fost prins la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Controlul a avut loc pe raza localității Moieciu. Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.

Tentativă de… fugă

Tot azi-noapte, un bărbat a încercat să scape de controlul rutier, fugind de polițiști.

„La data de 31 ianuarie 2022, în jurul orei 01.30, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz au observat în trafic un autovehicul, care circula pe raza localității Apața din județul Brașov și care la vederea echipajului de poliție, a încercat să evite interacțiunea cu membrii patrulei, încercând să fugă. Polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat, în vârstă de 31 ani, iar la testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,73 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a detaliat comisarul de poliție.

Polițiștii continuă cercetările pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button