Noi RESTRICȚII, după confirmarea infectărilor cu Omicron… Rafila: „Trebuie să luăm măsuri care, poate, vor fi temporare”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunţat că, la şedinţa de astăzi de la Palatul Victoria, se va face o analiză rapidă a situaţiei actuale, după confirmarea primelor două cazuri cu varianta omicron, la o femeie din Brașov și la un bărbat din Vaslui.
El a precizat că se vor lua măsuri pentru a fi încetinită răspândirea noii variante. Rafila a precizat, de asemenea, că una dintre cele două persoane infectate nu are deloc simptome, iar cea de-a doua are simptome minime, precum durerea în gât.
„Trebuie să luăm măsuri care, poate, vor fi temporare. Avem puține informații despre evoluția clinică și despre eficacitatea vaccinurilor. Vești bune sunt legate de faptul că în cazul celor două persoane simptomele sunt minore, iar una este asimptomatică. Evoluția clinică este favorabilă. Vor continua să stea în izolare 14 zile. Suntem optimiști în ceea ce privește o evoluție favorabilă.
Noi analizăm diverse scenarii, vom face câteva propuneri. Aplicabilitatea măsurilor este un element ce trebuie luat în considerare. Avem un raport de la MAE cu diverse scenarii luate în calcul la nivel european. Trebuie să fim realiști, probabil că sunt și alte cazuri de persoane infectate cu această tulpină. Măsurile care se iau sunt pentru încetinirea transmiterii, nu pentru eliminarea transmiterii”, a spus Alexandru Rafila, citat de stiripesurse.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.