BRAȘOV. COVID-19. Zeci de amenzi, un dosar penal și un eveniment privat oprit de polițiști
Polițiștii brașoveni au verificat ieri aproximativ 2.235 de locații, 49 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 103 mijloace de transport persoane.
În urma acțiunilor, echipajele de poliție au aplicat 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.000 lei.
„De asemenea, polițiștii brașoveni au verificat peste 2.300 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și au întocmit 1 dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «zădărnicirea combaterii bolilor», dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Tot ieri, polițiștii din Săcele au identificat o locație în interiorul căreia avea loc un eveniment privat la care participau 20 persoane.
„Cadrele de poliție au identificat organizatorul evenimentului privat și au aplicat sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Reamintim faptul că organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive și alte asemenea reuniuni), precum și participarea la astfel de evenimente sunt interzise în contextul stării de alertă”, a transmis comisarul de poliție.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.