Delicte

Județul BRAȘOV. Reținut pentru CONTRABANDĂ, după o percheziție la domiciliu

 

Un bărbat de 61 de ani, din județul Brașov, este cercetat penal de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Brașov pentru „contrabandă”.
Bărbatul, de loc din Zărnești, era suspectat că ar deține și ar comercializa țigări de contrabandă.

Astfel, ieri, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au efectuat o percheziție la adresa de domiciliu a sexagenarului.

„Ca urmare a activităților desfășurate în cauză, au fost identificate și ridicate 6.340 de țigarete de contrabandă, fără banderole fiscale de accize, precum și mai multe mijloace de probă necesare continuării cercetărilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.

FOTO – ARHIVĂ


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button