Ai o afacere la început de drum? Iată 3 lucruri pe care le poți face pentru ca firma ta să fie prietenoasă cu mediul
Dacă ai o afacere la început de drum știi cât de dificil poate fi să înțelegi sistemul și toate aspectele birocratice. Cu toate acestea, există lucruri pe care le poți face pentru a îți ușura munca și pentru a te putea concentra pe scopul organizației tale.
Fiecare firmă poate avea un nivel diferit în ceea ce privește impactul asupra planetei și tocmai de aceea este important să îți limitezi rolul la schimbările climatice, poluare și la criza deșeurilor. De exemplu, una dintre alegerile inspirate pe care le poți face este să îți externalizezi o parte din servicii și să beneficiezi, astfel, de experiența unor operatori specializați în anumite domenii.
Iată 3 alegeri prietenoase cu planeta pe care le poți lua pentru afacerea ta:
Grijă față de deșeuri
Dacă firma ta activează în producție, distribuție sau ai în portofoliu marca proprie, este aproape imposibil să nu produci diverse tipuri de deșeuri, cum sunt ambalajele, de exemplu. De altfel, aceste situații sunt reglementate prin legi speciale și există operatori economici care au obligația de a raporta cantitățile de ambalaje și de a le recicla/valorifica. Verifică dacă ai această îndatorire și transferă responsabilitatea către o organizație de tip OIREP pentru a beneficia de ajutor și pentru a te asigura că nu încalci legea. De exemplu, la Ecosynergy.ro poți beneficia de experiența vastă a specialiștilor de mediu, precum și de expertiză în domeniul preluării responsabilității extinse a producătorilor ca OIREP
Preocupare pentru poluare
Din păcate, în zilele noastre sunt tot mai multe surse de poluare pentru planetă. Tocmai de aceea, oricât de copleșitor ar părea, încearcă să alegi cele mai eficiente măsuri pentru organizația ta. De exemplu, unul dintre cele mai simple lucruri pe care le poți face este să îți încurajezi angajații să folosească cu precădere mijloacele de transport în comun, oferindu-le diferite beneficii în acest sens. Va fi, cu siguranță, o alegere pe cât de simplă, pe atât de eficientă.
O cultură pentru sustenabilitate
Una dintre cele mai bune decizii pe care le poți lua pentru dezvoltarea unei afaceri prietenoase cu mediul este să construiești un mediu propice pentru angajații tăi. Nu trebuie să fie ceva complex precum în companiile multinaționale, ci poți începe cu lucruri simple, cum ar fi întâlniri dedicate discuțiilor despre mediul înconjurător și protejarea acestuia. Conștientizarea acestor probleme va crea un mediu care se va dedica găsirii de soluții pentru problemele de zi cu zi.
Criza climatică prin care trece întreaga lume este un fenomen foarte grav și unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face este să încorporezi practici de sustenabilitate în afacerea ta. Chiar dacă ai senzația că alegerile tale nu pot avea un impact relevant la nivel global, fiecare decizie pe care o adopți poate face diferența. În plus, o afacere cu astfel de preocupări va atrage clienți și o bună reputație.
Sursa foto: Pexels.com
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.