BRAȘOV. Controale cu efective mărite, în piețele din oraș
Polițiștii brașoveni de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Biroul Rutier, în colaborare cu doi inspectori ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, au desfășurat ieri o acțiune cu efective mărite în piețele agro-alimentare din municipiul Brașov.
„Scopul activităților desfășurate a fost prevenirea şi combaterea infracționalității în domeniile drepturilor de autor, evaziunii fiscale și contrabandei, precum și pentru adaptarea, în plan operațional, a măsurilor din competența structurilor I.P.J Brașov în vederea prevenirii și limitării răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Potrivit sursei citate, au fost verificați 46 de operatori economici și au fost legitimate 38 de persoane și verificate în trafic 46 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 68.000 lei. Dintre acestea, 23 au fost date pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, 14 pentru încălcări ale dispozițiilor prevăzute în O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, una pentru nerespectarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere și una pentru nerespectarea H.G. 984/2005, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
Totodată, au fost reținute două permise de conducere și a fost confiscată suma de 4.105 lei în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 28/1999.
Acțiunea a avut loc în intervalul orar 12.00 – 15.00.
FOTO – ARHIVĂ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.