BRAȘOVUL avea tipar de dinainte de Coresi și Honterus / 500 de ani de la moartea Sf. Voievod Neagoe Basarab

Descoperirea îi aparține pr. prof. dr. Vasile Oltean, fostul director al Muzeului Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului, asiduu cercetător al arhivelor muzeului păstorit de Biserica Sf. Nicolae, unde se găsesc și dovezi ale legăturilor dintre brașoveni – românii din Șchei , dar și sașii din Cetate – și Sf. Voievod Neagoe Basarab, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc astăzi, 26 septembrie, 500 de ani (15 septembrie 1521, pe stil vechi). Acestea sunt consemnate în articolul pe care profesorul Oltean  ni l-a încredințat spre publicare, cu titlul „Sfântul Voievod NEAGOE BASARAB –UN PRINCIPE PEDAGOG CREȘTIN –Mărturii din Șcheii Brașovului la comemorarea celor 500 de ani”, pe care îl puteți citi în cele ce urmează:

Deşi a domnit doar 8 ani și 8 luni ( între 23 ianuarie 1512 şi 15 septembrie 1521), domnia fiindu-i precedată de demnitățile de postelnic (din 28 ianuarie 1501), mare comis (din 24 aprilie 1510),voievodul Neagoe Basarab s-a dovedit nu numai un bun conducător, dar şi un mare scriitor, marea dovadă fiind celebra carte „Învăţături… către fiul său Teodosie”, precum şi un mare ctitor de lăcaşuri de cult din ţară şi străinătate.

Alături de marea sa ctitorie de la Curtea de Argeş, voievodul s-a remarcat şi prin daniile făcute la Muntele Athos, la mănăstirile Cutlumuş, Marea Lavră, Pantocrator, Vatoped, Heropotam, Hilandar, Rusicon, Xenofont, Zugrafu, la Patriarhia din Constantinopol, la Ierusalim, Muntele Sinai, la Muntele de pe Stânca Tesaliei, la Ascalon în Siria ş.a.
În ţară, a oferit daruri mănăstirilor, iar pe unele le-a reparat: acoperă cu plumb Tismana, termină Mănăstirea Dealu, ajută Mănăstirea Cotmeana, Visina, Dobrușa, Cozia, aduce icoana Sfântului Gheorghe de la Constantinopol la Mănăstirea Nucet etc.

Relaţiile voievodului muntean cu Braşovul  au de fapt două direcții: Brașovul săsesc și Șcheiii Brașovului românesc. În primul caz acestea erau doar oficioase, favorizând material atât Brașovul, cât și Muntenia voievodului,  iar în cazul al doilea, aceste relații aveau ca aureolă afecțiunea creștină față de cei ce aveau nădejde la domn pentru a le fi protejată biserica și obștea creștină.

Lista contribuţiilor voievodului trebuie completată cu mărturiile păstrate încă sub colbul necunoaşterii, în Şcheii Braşovului, la Biserica „Sfântul Nicolae”.Voievodul scrie braşovenilor mai multe scrisori, iar într-una din acestea solicită „meşteri să ne facă nişte ceasornice şi nişte tipare”. Astfel, înainte de a veni Johanes Honterus la Braşov cu tipar de la Mainz (1539) şi înainte de venirea diaconului Coresi de la Târgovişte (1556), Braşovul dispunea de meşteri tipografi. Voievodul mulţumeşte pentru meşterii trimişi şi mai devreme prin „omul nostru Radu Spătarul” (prezent în documente între 1512 şi 1520). La începutul domniei, printr-un document publicat de slavistul brașovean Ioan Bogdan („Documente și regeste privitoare la relațiile Țării Românești cu Brașovul și Ungaria în secolul XV și XVI, București, 1902, p. 149-150) scrie brașovenilor (județului și celor 12 pârgari, avertizându-i că trimisul lor în Munteania s-a asociat cu dușmanii țării și ,,a furat caii săracilor” și  apoi a obținut ,,carte” de la fiul lui Mihnea, Miloș. pentru a-I vinde boierilor munteni ,,legal”. Cum documentul nu este datat, știm că Miloș, fiul lui Mihnea Turcitul, a fost omorât la Sibiu în anul 1510 de Dumitru Iacșăd, scrisoarea poate fi datată pentru prima perioadă a domniei lui Neagoe Basarab. Împăcându-se cu brașovenii, în martie 1517 face cunoscut tuturor  dregătorilor din Brașov că am făcut jurământ pe credința noastră , a tuturor diregătorilor munteni, că vom fi înălțimei sale Laioș (Ludovic Iagelo, regele Ungariei la 9 iunie 1517 îi dăduse lui Neagoe Basarab domeniul Geogaiul de Jos cu cca. 20 de sate din jur)vecinilor noștri de aproape, Brașovenilor și vechii Țări a Bârsei, să trăim în pace cu ei și să avem dreptate și dragoste între noi”(Ioan Bogdan, op. cit. p.151-152). O  treia scrisoare, adresată pârgarilor brașoveni și vameșului (tot nedatată) îi informează că a trimis pe „oamenii Domniei Mele Bucur și Cernat să scoață niște fier și niște arme ale Domniei Mele… căci știți bine că nu mi s-a luat vamă Domniei Mele. Eu țin pacea –îi asigura Domnul –și oricâtă marfă se află în țara noastră, fie pește, fie ceară, fie orice ar fi, precum și marfă turcească, toată trece prin țara noastră și nimic nu vi se oprește, ci toată ajunge în mâinile voastre”(Ioan Bogdan, op. cit, p.152). Ba mai mult, printr-o altă scrisoare anunță pe pârgarii Brașovului, în termeni deosebit de amabili: „buni prieteni ai Domniei mele”, că trimite pe un turc „,bun prieten al Domniei Mele” ca să aducă la Brașov ,,marfă bună și multă” și le solicită protecție pentru acest sol al său (Ioan Bogdan, op,cit, p.153-154). După anul 1517, printr-o altă scrisoare (tot nedatată) se adresează cu amabilitate, dar și cu acuză  „vecinilor noștri de aproape, bunior noștri prieteni, județului și celor 12 pârgari din Brașov” că „până acum aș știut că avem pace cu Domnia Voastră și dreptate de la Domnia Mea, acum însă nu știu cum v-ați răzgândit Domnia Voastră  și nu vreți pacea, ci ați început răzmerița și ați poruncit gloată și oaste și ați venit asupra țării și asupra oamenilor și slugilor Domniei Mele ca să-i omorâți… dar să vă păziți că vă aștept și domnia mea”. Voievodul Neagoe trimisese la Brașov pe Lazăr, omul său de încredere, să restabilească buna relație. Interesant că într-o altă scrisoare (după ce relațiile s-au îmbunătățit) solicită „meșteri să ne facă niște ceasornice și niște tipare”. Deci înainte de a veni Johanes Honterus la Brașov cu tiparul de la Mainz (1539) și înainte de venirea diaconului Coresi de la Târgoviște la Brașov (1556), Brașovul dispunea de meșteri tipografi. Voievodul muntean mulțumește pentru meșterii trimiși și mai de vreme prin „omul nostru Radu Spătarul” (present în documente între anii 1512-1520). Multe din scrisori consemnează incidente particulare: sechestarea calului  unui anume Șarpele ,,omul nostru”; prinderea unui ,,lotru” brașovean venit în Țara Românească cu alte gânduri rele; un jupân Sava nu-și poate prelua marfa sechestrată la Brașov, pentru care Voievodul intervine personal (Ioan Bogdan op,cit. p.159).

Până și Doamna Despina și fiul Teodosie, după moartea Voievodului, scriu brașovenilor asigurându-i de aceleași relații pe care le-au cu avut defunctul domn, dar aduc ela cunoștință anumite abuzuri făcute de aceștia „oamenilor munteni” (Ioan Bogdan op, cit. p.160-162)

Contribuţia voievodului la construcţia bisericii din Şchei

Nu aceleași probleme se ivesc în cazul șcheienilor, care se găseau în cele mai bune relații cu  marele Voievod. În scrisoarea din 24 aprilie 1520, Neagoe îi invită pe şcheieni să vină la târnosirea bisericii Mitropoliei din Târgovişte (Hurmuzaci, Documente”vol.XV, p.243.) Se repetă gestul  de la 1477 al lui Laiotă Basarab care invita în Muntenia pe popa Bratu din Șchei pentru a-l așeza în țara Domniei Sale ca mare ierarh. Doar moartea acestuia în 2 octombrie 1477 a zădărnicit această intenție a voievodului. (amănunte:   Vasile Oltean, „Popa Bratu, preot cărturar din Șcheii Brașovului”, în ziarul ,,Lumina”, nr. din 11 august 2021). Semnificativ este faptul că toate pomelnicele vechi ale bisericii din Şchei încep prin a-l consemna pe Neagoe ca ctitor al bisericii, deşi se ştie că biserica exista cu mult înainte – în lemn, din veacurile XI-XII, iar în piatră de la Vlad Călugărul, 1495. Incontestabilă este marea contribuţie a lui Neagoe Basarab la construcţia bisericii, cum mărturiseşte protopopul cronicar Radu Tempea: „căzut-au un cuget bun spre creştinii dintr-acest loc, de merseră la Cinstitul Sfat cu mare rugăciune şi cu mare cinste de la Io Neagoe Voievod din ţara muntenească şi i-au îngăduit Sfatul (n.n. – autoritatea locală) de au zidit şi au ridicat beseareca aceasta de piatră şi cu ajutoriul lui Neagoe Voievod, lângă acesta s-au sculat cu ajutori şi orăşenii de aici, bătrâni şi tineri, bogaţi şi săraci, mici şi mari şi au isprăvit sfântul oltari şi hramul şi clopotniţa cea veche”.

În „Introducere la Inventarium şi însemnare despre dăruite odoare” de la 1759 se spune: „În această vreme – pe timpul preotului Petru (1514-1521) – s-au sculat oamenii din Şchei cu acest preot şi s-au dus în Ţara Românească la Prea Milostivul Domn, Io Neagoe Vv. Şi s-au rugat pentru Sfânta Biserica Şcheiului. Atunci, Măria sa, ca un milostiv ce vărsa în toate părţile râurile milostivirii spre lăcaşul lui Dumnezeu, au şi scris cărţi la Cinstitul Maghistrat, precum să-i dea voie să facă o biserică de piatră la Şcheiu, trimiţînd şi daruri bogate la Domni şi aşa s-au dat voie ca să facă pă cum îi va plăcea, care după aceea au trimis şi mulţi meşteri, dându-le întâi izvod cum să facă, cari s-au apucat de o au şi făcut-o foarte degrab”.

În acelaşi catastif al bisericii întocmit de dascălul şcheian Radu Duma se precizează că Neagoe „n-au putut isprăvi, de vreme ce obişnuita moarte nu l-au lăsat şi au rămas oltariul şi tinda şi clopotniţa neisprăvite”. Dascălul cronicar Radu Duma ţine să precizeze în acelaşi catastif, dar la 1761, decembrie 14: „Fondatorul cel dintâi au fost Io Neagoe Voievod, Prinţul Valahii. Făcută iaste în chipul crucii, boltită, pardosită cu pietrii, dinăuntru şi dinafară zugrăvită, acoperită cu ţiglă, are fereşti de sticlă 13, cu fiară pe dinafară, turla are ferestri 12 şi este acoperită cu blehi alb”. Neagoe a oferit bisericii şi alte daruri, precum „o cădelniţă mare de argint de la Neagul Voievod ”(păstrată azi în muzeu) şi „o cădelniţă de la doamna Neaga”, mama sa. Cea de la Neagoe avea 117 zloți (cum se scrie în Catastif), iar cea de la Doamna Nesaga de 39 zloți, ea fiind ,,prefăcută” ulterior, ajungând la 52 zloți (cum consemnează același catastif) (Catastif 1, p. 37)

În studiul din 1942, A. Mureşianu preia, din cronica lui Francisc Iosif Treusch, informaţia conform căreia muntele Postăvarul de lângă Braşov a fost dăruit şcolii săseşti din Braşov de „un principe valah cu numele Negru Vodă, care este zugrăvit în biserica valahă, cu condiţia ca cinstitul magistrat să permită valahilor clădirea unei biserici”. Astfel, în toate documentele săseşti de la Braşov, acest munte este numit „Schullerber” (Muntele școlii), pentru că banii proveniți din venitul mumtelui se foloseau pentru întreținerea școlii brașovene. Într-adevăr, Neagoe Basarab, alături de Vlad Călugărul, Gheorghe Ştefan şi Aron Vodă sunt zugrăviţi în tinda bisericii din Şcheii Braşovului, într-o frescă refăcută de Costin Petrescu în anii de după război (1844-1846), folosindu-se de vechile fresce deteriorate şi păstrate fragmentar. Cronicarul dr. Vasilie Popp, în cronica sa latină din veacul al XVII-lea, precizează şi că în biserică era zugrăvit chipul marelui donator Neagoe Basarab.(,,Tradiția lui Negru Vodă în Transilvania”, în ,,Gazeta Transilvaniei” nr. 41/1942, p. 3.)

Pomelnicul întemeietorului

În catastiful ctitorilor bisericii din 1665, descoperit de noi în arhiva istorică a bisericii (încă inedit, nr. inv. 41),și anunțat de noi într-un documentar din revista ,,Astra” (Vasile Oltean ,,Ce nu putuse ști Nicolae Iorga – Semnificația documentului voievodal de la 1665 descoperit în Șcheii Brașovului”, Astra, XX (1985), nr. 7. P.10.), după pomposul titlu în limbă slavonă (,,S-a înnoit acest pomelnic de la Sfânta Biserică… care e la răsărit de orașul Brașov, înn rugăciune și laudă la sfântul hram a Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoare și pururea fecioarei Maria și a Sfântului Arhiereu și făcătoor de minuni Nicolae din Mira Lichiei. S-a scris în luna fevruarie 7 anul 7173 (1665)”, găsim însemnată, ca în toate celelalte pomelnice, familia voievodală a lui Neagoe Basarab, ca prim întemeietor al bisericii, fără titlul de Basarab: (lb. slavă) „Pomeneşte Doamne pe Ioan Neagoe Voievod şi pe Doamna Despina şi pe fiul său Teodosie”. Lipsesc din pomelnic ceilalţi copii: Ioan, Petru, Ruxandra şi Stana, ceea ce ne face să credem că pomelnicul a fost făcut după dispariţia acestora, singurul moştenitor fiind Teodosie, urmaşul său la tron.

În muzeul din Şchei s-a expus un valoros manuscris scris la curtea lui Neagoe Basarab în 1517 şi dăruit bisericii din Şchei, cuprinzând textul Mineiului pentru luna noiembrie, constând din 223 file, scris din porunca lui Neagoe Basarab, ca şi „Învăţăturile…”,  dar în limbă slavă de redacţie românească, în care s-a păstrat însemnarea slavonă a autorului aşezată la finalul cărţii: „Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiiului şi cu săvârşirea Sântului Duh s-a scris această carte în zilele binecredinciosului şi iubitorului de Hristos Ioan Neagoe Voievod şi cu a lui poruncă şi în timpul Preasfinţitului arhiepiscop Kir Macarie cel Nou, în cetatea de scaun Tîrgovişte şi a dăruit-o domnul Ioan Neagoe la noua Mitropolie, unde s-a scris (aceasta) în anul 7025 (1517)”.  Recunoaștem cu ușurință pe noul ierarh al Țării Românești din timpul lui Neagoe Basarab, fostul tipograf Macarie, editorul primelor cărți tipărite pe pământ românesc, Liturghierul, Evangheliarul și Octoihul.  Macarie este un apropiat al familiei Voievodului muntenegrean Szurdz Crnovici (mort în 1496), care își face ucenicia tipografică la Veneția sub îndrumearea tipografului sârb Bojofdar Vucovici (nepotul dogelui de Veneția). Continuă să tipărească în Cetinie (1493-1495). Se refugiază în Țara Românească împreună cu Maxim Brancovici (ajuns mitropolit în 1507, noiembrie, până în aprilie 1508, retrăgându-se apoi în Serbia) și sub patronajul Voievodului Radu cel Mare, Macarie începe tipărirea primelor cărți românești în limbă slavonă la Mănăstirea Dealu.  După terminarea Octoihului (a treia carte de la Târgoviște), în a doua jumătate a anului 1812, Macarie este numit mitropolit. Vârsta înaintată și implicațiile reorganizării Mitropoliei,îl obligă să înceteze activitatea tipografică, aceasta find reluată după moartea sa de alt sârb, Dimitrie Liubavici (1545) și apoi la Brașov de Diaconul Coresi. Nu excludem posibilitatea ca scriptoriul acestui manuscris din Șchei să fie însuși Mitropolitul Macarie, din cel puțin trei motive: textul slav al cărții este de redacție sârbă, iar el este consemnat în epilogul cărții, alături de marele voievod Neagoe Basarab și cartea este destinată noii Mitropolii din Târgoviște, păstorită de noul Mitropolit Macarie. Nu ni se pare nefiresc faptul că în aceeași bibliotecă a bisericii din Șchei se află valoroasa carte a mentorului  lui Macarie, Bojidar Vucovici, un „Antologhion”, tipărit la Veneția în anul 1538, unde Macarie își făcuse ucenicia (Mss. 125).

Tot din timpul lui Neagoe Basarab se păstrează şi vechea pecete a bisericii, aflată în muzeul şcolii, cu care sunt marcate toate vechile cărţi ale bisericii din Şchei, aşezată şi pe cartea lui Neagoe, ea fiind cunoscută şi de Nicolae Iorga (Candid Mușlea ,,Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului”, vol.I, Brașov, 1943, p.284).

Aceste contribuții se încadrează în pozitiva motivație a Patriarhiei Române pentru recenta canonizare a marelui voievod, fiind trecut în calendarul creștin ortodox ca sfânt cu prăznuire pentru ziua de 26 septembrie, în aceeași zi cu  a Sfântul Evanghelist Ioan, creatorul celei de-a patra Evanghelii.

Pr. prof. dr. Vasile Oltean