Coronavirus

CORONAVIRUS. Municipiul BRAȘOV, în „scenariul galben”. Ce restricții se aplică de duminică

 

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Brașov a adoptat astăzi Hotărârea nr. 174, privind constatarea incidenței cumulate a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în unitatea administrativ-teritorială Brașov, care prevede următoarele:

Art.1  Se constată, la data de 25.09.2021, că la nivelul unității administrativ-teritoriale Brașov incidența cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 a crescut la valoarea de 2.59/1000 de locuitori.

Art.2  Începând cu data de 26.09.2021, ora 0:00, în unitatea administrativ-teritorială Brașov se vor aplica, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în H.G. nr. 932 din 09.09.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, modificată și completată prin H.G. nr. 990/17.09.2021 și H.G. nr. 1015/23.09.2021, corespunzătoare ratei de incidență.

Art.3 În condițiile în care nu se constată o creștere substanțială a incidenței cumulate a cazurilor de COVID-19 la nivelul unității administrativ-teritoriale Brașov și, implicit, încadrarea acestei unități administrativ-teritoriale în alte limite de incidență, prezenta hotărâre urmează a fi reevaluată, la finalul perioadei menționate la art 2.

Hotărârea nr. 174 din 25.09.2021 a  Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov este disponibilă aici.

Concret, măsurile care se aplică de duminică în municipiul Brașov sunt cele din „scenariul galben” – incidența între 2 și 3 la 1.000 de locuitori:

  • Competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
  • Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție.
  • Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție. Pot participa doar cei vaccinați, cei testați sau cei trecuți prin boală, conform descrierii de mai sus.
  • Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună.
  • Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.
  • Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) cu un număr de participanți de maximum 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană. Pot participa doar cei vaccinați, cei testați sau cei trecuți prin boală, conform descrierii de mai sus.
  • Se permite organizarea de conferințe cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății.
  • Se permite organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, cu respectarea următoarelor măsuri:
  • a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
  • b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;
  • c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/ persoană, acolo unde este posibil;
  • d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstrației;
  • e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
  • Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00-2:00.
  • Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00-2:00.  

Citiți și: BRAȘOV. Peste 1.200 de cazuri Covid active în județ! Două localități cu incidența mai mare de 4!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button