BRAȘOV. Amenzi de peste 16.000 de lei, în două ore
Polițiștii rutieri brașoveni au desfășurat astăzi, între orele 12.00 și 14.00, o acțiune pe raza județului, ce a avut ca scop verificarea respectării de către conducătorii auto a normelor legale privind circulația pe drumurile publice, îndeosebi, verificarea respectării prevederilor legale privind portul centurii de siguranță și utilizarea telefoanelor mobile, precum și asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
„În cadrul activităților desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 76 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 57 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind regimul circulației pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv 44 sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea normelor legale privind portul centurii de siguranță, 11 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea telefoanelor mobile și 2 sancțiuni contravenționale aplicate pentru alte abateri.
De asemenea, polițiștii au reținut 1 permis de conducere și 1 certificat de înmatriculare”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Dintre cele 76 de sancțiuni contravenționale, 19 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 16.400 lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.