BRAȘOV | Incendiu la spital: o persoană găsită decedată, 10 pacienți evacuați

Un incendiu a izbucnit, astăzi după-amiază, la etajul 1 al Spitalului Mârzescu din municipiul Brașov. Potrivit ISU Brașov, o persoană a fost găsită decedată în urma incendiului.
Focul a fost lichidat rapid
Dispeceratul ISU Brașov a fost alertat în jurul orei 16:15. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară, două ambulanțe SAJ și un echipaj SMURD.
Focul a fost observat și lichidat într-un timp scurt, intervenția fiind începută inițial de pacienți și de personalul unității medicale.
Zece pacienți, evacuați
În urma incendiului, 10 pacienți aflați la etajul 1 au fost evacuați. Echipajele de intervenție au rămas la fața locului pentru a asigura măsurile necesare pentru protecția pacienților și a personalului medical și pentru prevenirea producerii altor situații de urgență.
Două cadre medicale, intoxicate cu fum
Ulterior, ISU Brașov a transmis că două cadre medicale au prezentat intoxicații cu fum. Acestea au fost evaluate la fața locului de către personalul medical, însă au refuzat transportul la spital. Cauza și împrejurările producerii incendiului urmează să fie stabilite.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





