Începerea proiectului Societății CRĂIASA MUNȚILOR S.R.L. în cadrul programului „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor”
CRĂIASA MUNTILOR S.R.L. anunță lansarea proiectului cu nr. RUE M2-7836, înscris în cadrul Măsurii „Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr. 130/2020.
Proiectul se derulează pe o perioada de maxim 6 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE, respectiv 07.04.2021.
Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea beneficiarilor prevăzuți la art. (3), a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS – CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă, prin acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, în contextul crizei provocate COVID-19.
Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:
– menținerea activității pe o perioada de minim 6 luni,
– menținerea/suplimentarea numărului locurilor de muncă față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor.
Valoarea proiectului este de 834.813,75 lei (valoarea totală) din care: 725.925 lei grant și 108.888.75 lei cofinanțare.
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020.
Date de contact:
CRĂIASA MUNȚILOR S.R.L.
Persoana de contact: OLTEANU DORIN
E-mail: OFFICE@CRAIASA-MUNTILOR.RO, Tel. 0746304099
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.