CORONAVIRUS. Dr. Valeriu Gheorghiţă: „Din 10 aprilie ar trebui să fie disponibilă afișarea timpului de așteptare”
Coordonatorul campaniei de vaccinare COVID-19, Valeriu Gheorghiță, a susținut, joi seară, la Digi 24, că în România imunizarea populației a ajuns la 15% și a anunțat că ritmul de vaccinare va crește în perioada următoare.
„Ar trebui să ajungem lejer la peste 100.000 de persoane pe zi doar în centrele în care se vaccinează în acest moment, la care, sigur se vor adăuga alte trei modalităţi de vaccinare importante şi anume vaccinarea prin cabinetele de medicină de familie, vaccinarea cu centre mobile şi vaccinarea în centrele care vor fi amenajate de către marii operatori economici care şi-au arătat această disponibilitate…Din păcate virusul ne-a demonstrat până acum că se mișcă mai repede și decât noi și decât deciziile pe care noi le-am luat. Suntem de multe ori în spatele evoluției acestei pandemii și luăm decizii reactive în loc să avem decizii proactive…Va scădea timpul de aşteptare pe listă. Zilnic sunt circa 40.000 – 50.000 de persoane noi care intră în lista de aşteptare şi în același timp, un număr important de persoane se şi vaccinează. Din 10 aprilie ar trebui să fie disponibilă afişarea timpului de aşteptare, care este o perioadă estimativă. Contează foarte mult ritmul de vaccinare şi o estimare, chiar şi grosieră, este important ca omul să ştie că în următoarele 2-3 săptămâni să fie notificat să se vaccineze. Chiar dacă în unele cazuri este un timp de aşteptare mai mare, este important ca omul să ştie dacă rămâne pe acel centru sau merge la altul”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.