BRAȘOV. Viceprimarul Flavia Boghiu, detalii despre ce presupune SCENARIUL GALBEN
Viceprimarul Flavia Boghiu a venit cu informații suplimentare, după ce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a adoptat hotărârea prin care Brașovul intră, începând de mâine, 3 februarie, în scenariul galben, valabil pentru o rată de incidență cuprinsă între 1,5 și 3 la 1000 de locuitori.
Organizarea şi desfăşurarea activităţilor în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea sălii.
De asemenea, tot de mâine este permis accesul clienților în interiorul restaurantelor și cafenelelor, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, și doar în intervalul orar 6,00-23,00.
Aceeași prevedere, privind accesul publicului fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spaţiului, se aplică și operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
„Având în vedere că de mâine, 3 februarie, Brașovul intră în scenariul galben, se vor deschide cinematografele, instituțiile de spectacole, restaurantele și cafenelele, la o capacitate de 30%. În ceea ce privește instituțiile de cultură ale Municipalității, două dintre acestea au anunțat deja că, din această săptămână, vor relua spectacolele cu public. Vorbim despre Teatrul Sică Alexandrescu și despre Teatrul Arlechino, urmând ca în cazul Operei și Filarmonicii să se ia o decizie în acest sens”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Instituțiile de cultură ale Municipalității își vor reîncepe spectacolele cu publicul după următorul program:
Teatrul Sică Alexandrescu
Primul spectacol, „EA ȘI NUMAI EA”, de Andrei Ivanov, va avea loc la Sala Studio „Stela Popescu”, în data de 5.02.2021, ora 19:00.
Biletele pentru spectacol vor putea fi achiziționate de la Casieria Teatrului și/sau online, prin www.mystage.ro. Spectacolul va fi difuzat și online, transmis pe platforma MyStage.
Teatrul Arlechino
Primul spectacol cu publicul, “Aventurile lui Chilli Ramirez”, va avea loc sâmbătă 6 februarie, de la orele 10.30 si 12.30. Duminică, 7 februarie, de la orele 10.30 si 12.30, este programat spectacolul “Ridichea uriașă”. Capacitatea sălii, în aceste condiții, este de 35 spectatori.
Opera Brașov
Opera Brașov va relua spectacolele cu public, din 20 februarie, cu opera “Don Pasquale”, după încheierea Festivalului Mozart 2021.
Ultimele două spectacole din Festivalul Mozart – Concertul vocal-simfonic extraordinar din 6 februarie și opera “Nunta lui Figaro” din 13 februarie – vor fi transmise online, live, pe pagina de Facebook a Operei Brașov și canalul oficial de YouTube
Filarmonica Brașov
Urmează ca până mâine și filarmonica să își stabilească programul de spectacole cu publicul, în condițiile intrării Brașovului în scenariul galben.
CITIȚI ȘI:
CORONAVIRUS. BRAȘOVUL ar putea ieși azi din „scenariul roșu”
Update CORONAVIRUS. BRAȘOVUL iese la miezul nopții din „scenariul roșu”. Ce se schimbă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.