Coronavirus

BRAȘOV. Sancțiuni de peste 27.000 de lei, în 24 de ore de controale antiCOVID

 

Polițiștii brașoveni au verificat, ieri, 150 de locaţii, 46 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 7 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă. 

De asemenea, alături de polițiști locali, au legitimat aproximativ 2.300 persoane și au verificat 150 de mijloace de transport persoane și alte 200 de autovehicule.

„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 202 sancțiuni contravenționale, dintre acestea 184 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 18 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, valoarea totală a sancțiunilor contravenționale fiind de 27.000 lei. Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 2.100 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Polițiștii au continuat și activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 3 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 53 de locații. Totodată, au fost legitimate aproximativ 280 de persoane, verificate 46 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5.250 lei.

Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov au legitimat 28 de persoane, au verificat 7 locații și au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.500 lei.

„Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să nu se expună la riscuri și să respecte toate normele legale în vigoare”, a transmis comisarul de poliție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button