Coronavirus

COVID-19. BRAȘOV. Peste 160 de amenzi pentru nepurtarea măștii, deplasări pe timp de noapte…

 

Polițiștii brașoveni au verificat, ieri, 120 de locaţii, 45 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 17 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă.

De asemenea, alături de polițiști locali, au legitimat aproximativ 2.550 persoane și au verificat peste 170 de mijloace de transport persoane și alte 200 de autovehicule.

În urma acestor controale, au fost aplicate 165 de sancțiuni contravenționale, dintre care 152 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 11 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și 2 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, valoarea totală a amenzilor fiind de 18.500 lei.

Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 2.100 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Polițiștii au continuat și activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 52 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 64 de locații. Totodată, au fost legitimate aproximativ 200 de  persoane, verificate 37 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.750 lei.

Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov au legitimat 84 de persoane, au verificat 25 de locații și 12 societăți comerciale, aplicând 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.000 lei.  

Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică,  să nu se expună la riscuri și să respecte toate normele legale în vigoare”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button