112

BRAȘOV. Încă un caz de urgență, la Lacul Noua! Bărbat salvat din apă! (FOTO)

  • WhatsApp Image 2021-01-17 at 08.25.22_285815.jpeg
  • WhatsApp Image 2021-01-17 at 08.25.21_285814.jpeg
 

După ce un bărbat a fost salvat de la moarte prin hipotermie, ieri, la amiază, în zona Lacului Noua (vezi AICI), un altul a fost scos chiar din lac, aseară.

„La data de 16 ianuarie 2021, în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 4 Poliție au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, o persoană de sex masculin, în încercarea de a traversa Lacul Noua din municipiul Brașov pe gheața formată deasupra acestuia, ar fi căzut în apă, nereușind să ajungă la mal. La fața locului s-a deplasat, de îndată, un echipaj de poliție, format din agent principal de poliție Dorobanțu Dumitru (foto 2), în vârstă de 27 ani, și agent de poliție Darie Ciprian (foto 3), în vârstă de 34 ani, ambii din cadrul Secției 4 Poliție Brașov, ocazie cu care au procedat la derularea activităților de scoatere a persoanei din lac. Polițiștii, cu ajutorul unor sănii solicitate cetățenilor aflați în proximitatea lacului, au încercat să creeze o punte pentru a ajunge la persoana în cauză, sub greutatea acestora, gheața rupându-se. Nefiind descurajați de acest incident, polițiștii au continuat să meargă prin apă, până au ajuns la bărbat, reușind să-l scoată deasupra gheții, unde, prin intermediul sănilor au transportat persoana la echipajul medical sosit la fața locului”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent principal Nadia Olaru.

Bărbatul în vârstă de 52 ani a fost preluat de un echipaj medical, stabilizat și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

„Astfel de evenimente ne demonstrează însemnătatea proverbului «Omul potrivit, la locul potrivit». Colegii noștri au fost oamenii potriviți, la locul potrivit, pentru bărbatul în vârstă de 52 ani. Cei doi polițiști își desfășoară activitatea în cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 4 Poliție Brașov, ambii fiind absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina, promoția 2015 și promoția 2018”, a adăugat agentul principal de poliție.

Primul bărbat salvat de la moarte a avut ca „îngeri” un jandarm de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Burebista Brașov și un angajat de la Crucea Roșie, ambii aflați în timpul liber.

VEZI ȘI: BRAȘOV. Bărbat salvat de la moarte prin HIPOTERMIE, lângă Lacul Noua!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button