BRAȘOV. Condamnat pentru trafic intern și internațional de droguri de mare risc
Tribunalul Brașov s-a pronunțat, la finalul săptămânii trecute, într-un dosar de trafic intern și internațional de droguri. Inculpatul a fost condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare, fiind găsit vinovat de trafic internaţional de droguri de mare risc, trafic intern de droguri de mare risc și deţinere de droguri de risc pentru consumul propriu.
Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Dacă decizia va rămâne definitivă, din pedeapsă va fi scăzută perioada petrecută de inculpatul M.A.C. în stare de reținere și arest preventiv, respectiv din 8 iulie – la zi.
Instanța a menținut măsura sechestrului instituit prin ordonanţa procurorului nr. 1028/D/P/2020 din 16.09.2020 asupra sumei de 4.450 euro ridicată de la inculpat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.