BRAȘOV. Educatorul condamnat pentru coruperea sexuală a unor minori a cerut revizuirea sentinței
Educatorul acuzat de procurorii DIICOT, în 2015, că a violat/abuzat sexual șase minori internați într-un centru de plasament de pe raza judeţului Brașov a cerut revizuirea sentinței prin care a fost condamnat la 9 ani de închisoare. Cererea de revizuire a fost respinsă, însă, atât de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, cât și de Curtea de Apel Brașov.
Astfel, în data de 5 august, prima instanță a decis să respingă cererea formulată de Bartha Levente Mozeș, deținut în Penitenciarul-Spital Mioveni, dar condamnatul a atacat cu apel decizia. Prin urmare, dosarul a ajuns și la Curtea de Apel Brașov, unde magistrații au respins apelul, zilele trecute. Decizia este definitivă.
Bartha Levente Mozeș, în vârstă de 45 de ani, a fost condamnat la 9 ani de închisoare, fiind găsit vinovat de șase infracțiuni de corupție sexuală și de pornografie infantilă. El fusese trimis în judecată pentru cinci infracțiuni de viol și una de agresiune sexuală, dar judecătorii au schimbat încadrarea juridică a faptelor.
Sentința în primă instanță a fost dată în luna mai a anului 2016, dar inculpatul, DIICOT Brașov și trei părți civile în dosar au atacat decizia, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Brașov, unde s-a dat hotărârea în data de 20 aprilie 2018, după trei amânări (din 15 martie, 23 martie și 13 aprilie).
VEZI ȘI:
BRAŞOV. Rechizitoriu admis în cazul educatorului acuzat că a violat mai mulţi minori
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.