BRAȘOV. COVID-19. Aproape că s-a dublat numărul amenzilor, în ultimele 24 de ore, comparativ cu prima zi a săptămânii!
Polițiștii brașoveni au continuat controalele, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, iar numărul amenzilor aplicate pentru nerespectarea măsurilor dispuse în perioada stării de alertă s-a dublat în ultimele 24 de ore, comparativ cu ziua dinainte.
La controale au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, jandarmi și polițiști locali.
Forțele de ordine au acționat în principal în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase precum și în mijloacele de transport în comun de pe raza întregului județ Brașov.
Cu ocazia activităților desfășurate au fost controlate 81 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, au fost legitimate aproximativ 1.250 de persoane şi au fost verificate 215 autovehicule.
„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 118 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 90 fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 14 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 1 pentru fapte de natură economică, în valoare totală de aproximativ 10.500 lei”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Cu o zi înainte, polițiștii au aplicat 64 de sancțiuni contravenționale, în sumă de 6.700 de lei. Totodată, au fost intensificate și activitățile informativ-preventive, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică. „Scopul acestor activități, nu este aplicarea de sancțiuni contravenționale, dar nu vom tolera nicio abatere de la lege.
Recomadăm tuturor cetățenilor, să respecte măsurile de protecție sanitară, de distanțare fizică, precum și modul de organizare a evenimentelor pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur!
Suntem la datorie și aplicăm legea în litera și spiritul ei”, a transmis comisarul de poliție.
VEZI ȘI:
BRAȘOV. COVID-19. Dosar penal pentru ieșirea din carantină!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.