Expres

BRAȘOV. 44 de români repatriați, 61 cărora li s-a interzis ieșirea din țară

 

Potrivit datelor oferite de Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Brașov, în perioada 1-31 august 2020, la ghișeul de primiri cereri au fost depuse 2.336 de solicitări de eliberare a paşapoartelor, din care 1.895 solicitări pentru paşapoarte simple electronice; 441 solicitări pentru paşapoarte simple temporare. În aceeași perioadă, au fost preluate prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate 667 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice.

În total, în luna august, au fost analizate şi soluţionate 3.003 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice şi simple temporare.

De asemenea, în perioada menționată, au fost eliberate 2.762  paşapoarte, iar 375 de paşapoarte simple electronice au fost transmise prin curier, la domiciliul solicitanţilor.

În luna iulie 2020 s-au înregistrat şi soluţionat 245 cereri din partea cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, din care 42 cereri primite la ghişeu și 203 cereri primite de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.

Pe linia cererilor de restabilire a domiciliului din străinătate în România, S.P.C.P. Braşov a acordat avizul pentru 44 de cereri primite de la Serviciile Publice Comunitare Locale de Evidenţa Persoanelor.

În această perioadă, au fost primite de la instanţele de judecată 119 comunicări, pentru care au fost implementate în evidenţe – conform prevederilor Legii nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, precum şi a procedurilor în vigoare – 61 restricţii de tip „I – Activ”, pentru cetăţenii români împotriva cărora autorităţile competente au dispus suspendarea dreptului la libera circulaţie în străinătate.

De asemenea, au fost eliberate 12 adeverinţe pentru cetăţenii români care doresc să desfăşoare în mod legal activităţi lucrative în străinătate şi nu au suspendat dreptul la libera circulaţie în străinătate, se mai arată în raportul prezentat  Instituției Prefectului de către șefa Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Brașov, comisar de poliţie Cristina-Ana-Maria Stuparu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button