Delicte

ULTIMA ORĂ. Percheziții în Brașov și Covasna, într-un caz de evaziune fiscală cu prejudiciu de 1,2 milioane de lei

 

În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectuează 13 percheziții, în județele Brașov și Covasna, într-un caz de evaziune fiscală. Descinderile au loc la domiciliile unor persoane și la sediile de lucru ale unor societăți comerciale.

„Din cercetări a reieșit faptul că, mai multe societăți comerciale ar fi înregistrat în evidențele contabile cheltuieli fictive, reprezentând facturi fiscale de achiziție componente auto.

Prejudiciul creat bugetului de stat pentru care se efectuează cercetări se circumscrie valorii de 1.200.000 lei.
Cu ocazia perchezițiilor vor fi ridicate documente financiar- contabile și alte mijloace de probă și vor fi conduse la audieri 10 persoane”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Anchetatorii beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Brașov, Serviciului Criminalistic Brașov, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Covasna și de cel al luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button