Coronavirus

[ViDEO] BRAȘOV. Peste 100 de sancțiuni aplicate în a doua zi de week-end, în urma controalelor anti COVID-19 (VIDEO)

 

Acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au continuat, ieri, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, supermarketuri, terase și cluburi în aer liber situate pe raza județului Brașov. 

Au fost efectuate verificări și în mijloacele de transport în comun, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la importanța respectării măsurilor de distanțare fizică și protecție individuală.
La acțiuni au participat polițiști, jandarmi, polițiști locali și inspectori sanitar-veterinari și reprezentanți ai Ministerului Muncii.
În total, au fost verificate 224 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate și au fost aplicate 111 sancțiuni în sumă de 50.700 de lei.

Dintre sancțiuni, 54 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, respectiv pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, fiind identificată o societate comercială care nu a respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor și un operator economic pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent Nadia Olaru.

„De asemenea, 27 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 3 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, 14 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice și 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Totodată, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor H.G. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor”, a detaliat agentul de poliție.

Acțiunile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare.

Pentru a afla rezultatele acțiunilor de sâmbătă CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. COVID-19. Verificări la peste 250 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate (VIDEO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button