BRAȘOV. Un angajat al Penitenciarului Codlea, confirmat cu SARS-CoV-2
Un angajat al Penitenciarului Codlea a fost confirmat cu coronavirus, a anunţat, miercuri seară, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), precizând că poliţistul nu a intrat în contact cu deţinuţii.
„Vă informăm că un angajat al Penitenciarului Codlea a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Acesta a exercitat atribuţii de serviciu în sectorul administrativ, cu purtarea echipamentului de protecţie. Poliţistul de penitenciare nu a interacţionat cu persoane private de libertate”, a transmis, miercuri seară, ANP, citată de News.ro.
Sursa citată a precizat că verificările nu au relevat simptomatologie specifică COVID-19 în rândul persoanelor private de libertate, acestea fiind zilnic monitorizate de către personalul medical.
„Din punct de vedere administrativ, în conformitate cu prevederile metodologiei de intervenţie a sistemului penitenciar, angajaţii identificaţi contacţi au fost scoşi din serviciu şi vor rămâne la domiciliu. S-a procedat, de asemenea, la dezinfectarea căilor de acces şi a spaţiilor de lucru, urmând a fi aplicate, în continuare, măsurile cu caracter de prevenţie şi recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Braşov”, a mai precizat ANP.
Acesta ar fi cel de-al doilea caz de infectare în rândul personalului de la Penitenciarul Codlea, după cel depistat la începutul lunii mai. În acel caz, „polițistul de penitenciare asigura paza unui obiectiv exterior, aflat în administrarea locului de deținere, și nu a interacționat cu persoane private de libertate”, după cum se arăta în comunicatul Penitenciarului Codlea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.