COVID-19. Monica Anghel s-a testat și a făcut public rezultatul
După ce mai mulți artiști care au filmat pentru emisiunea „Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, au fost confirmați cu COVID-19, Monica Anghel și-a făcut testul, pentru a afla dacă a luat și ea virusul.
Apoi a publicat rezultatul pe internet, pentru ca apropiații ei și fanii să știe că testul a ieșit negativ.
„Aveți aici certitudinea faptului că eu nu am Covid”, a scris Monica Anghel în dreptul rezultatului publicat pe Instagram. Artista trebuie, totuși, să stea opt zile în autoizolare, după cum a explicat.
Antena 1 a trimis un comunicat de presă prin care a anunțat suspendarea filmărilor la „Te cunosc de undeva!”.
„Filmările pentru emisiunea Te cunosc de undeva! sunt suspendate pentru moment. Antena 1 a luat toate măsurile impuse de lege pentru stoparea răspândirii virusului SARS-CoV2 și siguranța angajaților și a colaboratorilor. A fost realizată o anchetă epidemiologică, au fost testate și trimise în izolare persoanele care au avut un contact direct. Filmările pentru Te cunosc de undeva! urmează a fi reluate după perioada de carantinare”, se precizează în comunicat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.