COVID-19. Polițiștii, intervenție la locuința unei cântărețe din România
Mai multe echipaje de poliție au intervenit, zilele trecute, la locuința unei cântărețe din România, pe fondul pandemiei de COVID-19. Mellina a povestit că s-a speriat când s-a trezit cu polițiștii la ușă, dar și cu mai multe echipaje care așteptau în fața blocului.
Artista a povestit pe rețelele de socializare ce i s-a întâmplat.
Potrivit acesteia, făcea curat în casă și asculta muzica la maxim, iar polițiștii au crezut că este vorba despre o mare petrecere în apartament.
„Nu știu de voi, dar eu am «petrecut» singură pe acasă până au aparut 5 polițiști la ușa mea și 6 echipaje de poliție jos crezând ca e mega petrecere și surpriză… au dat peste un omușhor care făcea curat prin casă și asculta muzica mai tare :))”, a scris Mellina, potrivit spynews.ro.
Cântăreața nu a primit amendă, dar i s-a dat un avertisment.
„Am scăpat doar cu un avertisment, deci totul s-a terminat cu bine”, a mai scris artista, pe contul ei de socializare.
Nu este exclus ca vecinii deranjați de muzică să fi chemat, în fapt, Poliția.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.