Actor de pe Broadway, în stare gravă din cauza COVID-19 / I-a fost amputat un picior
Actorul Nick Cordero este internat la terapie intensivă, după ce s-a infectat cu noul coronavirus, iar medicii i-au amputat un picior, din cauza unor complicații. Soția actorului de pe Broadway a confirmat informația.
Nick Cordero, în vârstă de 41 de ani, este internat la Spitalul din Los Angeles de la sfârșitul lunii martie. Actorul a fost inițial diagnosticat cu pneumonie, înainte de a fi testat pozitiv cu COVID-19. Soția sa, Amanda Kloots, a postat periodic actualizări despre starea de sănătate a actorului.
În urmă cu câteva zile, Amanda Kloots a dezvăluit că, „el a trecut printr-o operație grea și mare, iar evident, corpul său este destul de slăbit. Îl vor duce înapoi în cameră pentru a se recupera și a se odihni, așa că sperăm că asta va face”.
Nick Cordero este actor canadian. În 2014, a apărut pe Broadway în musicalul Bullets Over Broadway, în rolul lui Cheech, pentru care a fost nominalizat la Premiul Tony pentru cel mai bun actor în roluri muzicale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.