Coronavirus

BRAȘOV. COVID-19 a provocat un tsunami în economie. Nevirusat e un singur domeniu

 

Numărul persoanelor disponibilizate de companiile din judeţ după declararea stării de urgenţă este mult mai redus decât cel al angajaţilor trimişi în şomaj tehnic, singurul domeniu care nu a fost afectat de nici una dintre aceste măsuri fiind agricultura, se arată într-un studiu realizat de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov. Conform datelor făcute publice de CCI Braşov, companiile din servicii, industrie sau comerţ, asupra cărora declararea stării de urgenţă a avut un impact imediat, au realizat cele mai multe solicitări de şomaj tehnic, în special cele din domeniul HoReCa, în timp ce în domeniul agriculturii nu a fost semnalată nici o astfel de măsură.

Analiza a fost realizată în perioada 3-9 aprilie, printr-un chestionar online, la care au participat câteva sute de companii din judeţul Braşov, din diverse domenii de activitate, majoritatea societăţi comerciale mici sau microîntreprinderi. Scopul analizei a fost consultarea mediului de afaceri brașovean asupra impactuluipe care starea de urgență, instituită pe teritoriul României pentru prevenire a răspândirii virusului COVID-19, îl are asupra activităților economice. Eșantionul pe baza căruia s-a realizat analiza este unul reprezentativ, de sute de companii din diverse domenii de activitate (industrie, comerţ, servicii financiare, transport, agricultură, energie, confecţii și IT). Din punct de vedere al vechimii, în fiecare domeniu de activitate a predominat categoria respondenţilor cu o vechime de peste 10 ani pe piaţa românească.

Scăderi dramatice ale cifrei de afaceri și ale încasărilor

Scăderea cifrei de afaceri şi dificultăţile la încasări au fost indicate ca fiind principalele efecte ale stării de urgenţă de companiile braşovene. Mai precis, peste o treime din societăți au înregistrat scăderi ale cifrei de afaceri de peste 50% față de lunile anterioare. Rata disponibilizărilor și a șomajului s-a dovedit a fi mult mai scăzută în cadrul companiilor din domeniul transportului, iar în domeniul agriculturii sunt inexistente (raportat strict la societățile respondente). Aceste cifre denotă faptul că domeniul transportului și al agriculturii sunt foarte importante pentru economie și societate, chiar și pe perioadă de criză. Potrivit datelor colectate de la respondenţii la studiu, procentajul de disponibilizări raportat la cel al angajaţilor trimişi în şomaj tehnic ar fi de aproximativ 1 la 15 (146, respectiv 2.300 de persoane). Se previzionează ca numărul companiilor care vor apela la șomaj tehnic să crească în următoarea perioadă. Totodată, au existat și societăți care au decurs la disponibilizări, însă într-un procentaj foarte mic față de societățile care au optat pentru șomaj, respectiv doar 3% dintre societățile respondente.

„În urma analizei, putem constata că întreaga economie la nivelul județului Brașov suferă o perioadă fără precedent, iar luarea unor măsuri eficiente sunt vitale pentru supraviețuirea multor agenți economici. Activitatea comercială a unei companii contribuie la avuția națională prin generarea de valoare adăugată (venituri, profituri, taxe și impozite), iar societățile din județul Brașov, prin activitățile pe care le desfășoară, susțin o valoare adăugată semnificativă în economia românească”, afirmă autorii studiului.

Peste o treime dintre respondenţi – 36,5% – prezumă o scădere a cifrei de afaceri de până la 25%, alte 30,5% din firme estimează o scădere între 25-50%, 11,5% dintre ele – o diminuare de până la 75%, iar restul – 21,5% dintre respondenţi – o diminuare de 75-100%. Majoritatea companiilor din judeţ consideră că efectele negative ale situaţiei actuale, create în contextul pandemiei, vor fi resimţite chiar şi peste un an, industria estimând o revenire mai rapidă, începând cu următorul trimestru.

Ce măsuri ar trebui să ia statul

În ceea ce priveşte principalele măsuri pe care ar trebui să le ia statul pentru a  sprijini companiile, cele mai multe entităţi economice braşovene au indicat scutirea de la plata contribuţiilor sociale, urmată de măsura finanţării IMM-urilor cu dobândă 0 şi scutirea impozitării pe o perioadă de şase luni pentru domeniile închise în perioada stării de urgenţă după încetarea acesteia, precum şi refinanţarea sau extinderea perioadelor de scadenţă pentru împrumuturi sau leasinguri. De asemenea, aproape jumătate din companiile braşovene (45%) consideră că ar fi necesară elaborarea unui plan de comunicare care să cuprindă un website cu informaţii despre toate măsurile adoptate pentru susţinerea economiei în această perioadă. Marea majoritate a acestora (92%) consideră necesară lansarea unor programe cu finanţare nerambursabilă.

„Este o situație care evoluează rapid, dar pe care continuăm să o urmărim îndeaproape, analiza fiind deschisă până la sfârsitul lunii aprilie 2020. Astfel, agenții economici din județul Brașov care nu au completat chestionarul sunt invitați să o facă accesând site-ul www.ccibv.ro sau pagina de Facebook a Camerei de Comerț și Industrie Brașov. Noi rezultate vor fi publicate la începutul lunii mai 2020”, au precizat reprezentanții CCI Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button