Klaus Iohannis:
– Am emis decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență.
– În pofida restricțiilor fără precedent adoptate de statele lumii, nu există semne certe ale unei încetiniri a pandemiei. Dimpotrivă, numărul persoanelor infectate și al deceselor cresc zilnic în ritm alert.
– Ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat. Cu siguranță că fără măsurile de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor, imposibil de gestionat de sistemul nostru de sănătate.
– E tocmai scenariul negru pe care ne-am propus încă de la primele semne ale epidmeii să îl evităm.
– Acțiunea fermă și timpurie salvează vieți.
– Pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricțiilor, cum văd că cer cu inconștiență unii politicieni, ar duce la o creștere vertiginoasă a cazurilor, suprapopularea spitalelor și o presiune imensă pe sistemul sanitar.
– Nu putem permite nici un pas înapoi în contextul în care avem o răspândire intracomunitară, deocamdată limitată, dar foarte periculoasă.
– Se impune prelungirea stării de urgență, precum și noi reglementări pentru gestionarea crizei. Pe perioada acestei stări excepționale sunt necesrae prevederi care să permită funcționarea neîntreruptă a administrației, statului, justiției.
– Școlile rămân închise și se suspendă toate activitățile didactice care presupun prezența fizică.
– Am decis prin decretul emis că guvernul va lua toate măsurile ca să fie asigurată securitatea alimentară a cetățenilor prin continuarea producției, furnizării și transportului produselor. Se pot plafona prețurile la alimente de strictă necesitate, medicamente, utilități.
– Am adăugat în drecet o mențiune specială dacă se va constata o scădere a prețurilor la energie: în acest caz, guvernul va lua măsurile necesare ca scăderile să se reflecte în prețuri.
– Pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu se va putea lua măsura demiterii în cazul autorităților care nu își fac treaba.
– Decretul menționează explicit posibilitatea ca managementul unităților sanitare publice civile să poată fi asigurat de persoane din domeniul apărării. Termenele de preaviz în cazul personalului sanitar și în apărare se suspendă pe durata perioadei de urgență.
– Un alt domeniu e protejarea suplimentară a unor categorii vulnerabile. E interzisă încetarea sau suspendarea activității centrelor pentru copii și adulți, pentru vârstnici, precum și pentru alte categorii vulnerabile. E însă permis ca aparținătorii să îi poată transfera la domiciliu dacă își asumă că au condiții corespunzătoare.
– În transporturi, guvernul stabilește condițiile specifice pentru a fi asigurată protecția populației și a bunurilor.
– Fiecare dintre noi suntem datori să punem umărul la trecerea peste această grea încercare. Toți vrem să ne recâștigăm viața, dar cât de repede se întâmplă depinde doar de respectarea restricțiilor.
– Sunt măsuri care salvează vieți.
– Fac un apel la toți cei care cred că lucrurile nu sunt atât de grave și ignoră reglementările: nu păcăliți instituțiile, vă păcăliți singuri, pe cei dragi pe care îi puneți în pericol, copii și părinți. Orice pas făcut dincolo de liniile trasate de reglemntări poate însemna îmbolnăvirea voastră și a celor dragi. Nu îi expuneți pe cei de lângă voi. Fiți responsabili și solidari.
– 346 de oameni au pierdut bătălia cu acest virus nemilos, durere, neputință, un gol imens în familiile lor. Transmit condoleanțe familiilor îndurerate.
– Dacă restricțiile sunt respectate, putem salva vieți. Toți suntem vulnerabili dacă ingnorăm restricțiile.
– Mă adresez acum medicilor și personalului medical: vă mulțumesc personal pentru eforturi. Lupta continuă, toți avem nevoie de profesionalismul și dedicarea voastră.
– Restricțiile au afectat sectoare economice întregi. Guvernul Orban a adoptat deja măsuri economice.
– Va fi nevoie de infuzie de capital, de continuarea proiectelor de infrastructură, de un audit la toate nivelurile administrației centrale și locale, de digitalizare. Guvenul Orban va pregăti și implementa acestor măsuri.
– Orice criză aduce și oportunități. Vom putea fi mai empatici, mai uniți.
– Vă doresc multă sănătate!
Astăzi este ultima zi în care România se află în stare de urgenţă, conform decretului emis de preşedintele Klaus Iohannis pe 16 martie.
Astăzi, preşedintele va emite un nou decret, care va intra în vigoare miercuri, starea de urgenţă urmând să se prelungească până pe 14 mai.
Dacă primul decret de instituire a stării de urgenţă a primit votul unanim al parlamentarilor, rămâne de văzut ce se va înâmpla acum. În situaţia în care Parlamentul nu încuviinţează starea instituită, preşedintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-şi aplicabilitatea.
Conform Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis va susţine la ora 14.00, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă, transmisă livetext de www.mytex.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.