Nou-născuți infectați cu COVID-19, externați din spital înainte de venirea rezultatelor
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a solicitat Direcției de Sănătate Publică Timișoara să demareze de urgență o verificare la Spitalul Municipal din localitatea în cauză, după ce au fost externați de acolo nouă bebeluși infectați cu COVID-19.
Mamele și nou-născuții au fost externați înainte de venirea rezultatelor. Astfel, au fost expuse la infectare și alte persoane.
În total, 10 bebeluși au fost găsiți pozitivi cu COVID-19, dar numai unul dintre ei se mai afla în spital, la sosirea rezultatelor. Situația este foarte gravă, după cum au dat de înțeles și autoritățile, anunțând anchete epidemiologice de urgență.
„Din primele informații, la spitalul municipal au fost recoltate probe de la 49 de mame și tot atâția nou născuți în data de 01 aprilie 2020.
Testele au fost lucrate în 5 și 6 aprilie 2020.
Rezultatele testelor arată un număr de 10 nou născuți pozitiv la COVID-19. Menționăm că testele mamelor acestor nou născuți sunt negative.
Un număr de 9 mame împreună cu nou născuții lor au fost externate deja, in perioada 2- 4 aprilie 2020, în unitatea sanitară fiind în continuare internată o singură mamă.
Ministrul Tătaru a solicitat demararea de urgență a anchetelor epidemiologice, izolarea la domiciliu a persoanelor externate și retestarea tuturor persoanelor”, a explicat Grupul de Comunicare Strategică.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.