BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. Incendiu de vegetație la Tărlungeni
![BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. Incendiu de vegetație la Tărlungeni 1 unnamed_279299.jpg](https://i0.wp.com/mytex.ro/wp-content/uploads/2020/03/images_aimytexarticles_images_unnamed_279299.jpg?resize=730%2C408&ssl=1)
Localnici din Tărlungeni, județul Brașov, ne-au contactat în această seară, pentru a sesiza faptul că un incendiu de vegetație a izbucnit în zonă.
Unul dintre cititorii mytex.ro ne-a precizat că este vorba despre un incendiu „destul de mare”, care se extinde repede pe deal și că la fața locului se afla o mașină de poliție.
Încercăm să obținem informații de la Poliție și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov.
Update:
Purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, mr. Ciprian Sfreja, ne-a confirmat informația și a precizat că intervine Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității.
Și purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan, ne-a confirmat că a fost un incendiu de vegetație la Tărlungeni, ce a fost lichidat în scurt timp de către localnici.
Nu au fost înregistrate victime. Dintr-o eroare umană, întrebasem dacă a fost incendiu de vegetație la Teliu, altă localitate din județ.
FOTO – ARHIVĂ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
![Google Ads](https://i.imgur.com/Iks1Tgz.png)
![Whatsapp Channel](https://i.imgur.com/JNeuO9Y.png)