COVID-19. Electrica donează 240.000 de euro pentru spitale din Brașov și din alte zone ale țării
Grupul Electrica, prin companiile sale de furnizare, servicii şi distribuţie a energiei electrice, donează 240.000 de euro în sprijinul unor spitale din Bucureşti, Brașov, Prahova şi Cluj, conform unui comunicat citat de bursa.ro.
De asemenea, angajaţii Electrica sunt implicaţi într-o campanie internă de strângere de fonduri pentru Spitalul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” (București), în vederea achiziţionării de cărucioare pentru pacienţi, parte dintre acestea fiind deja donate unităţii medicale.
„Traversăm o perioadă dificilă în care avem nevoie, mai mult ca niciodată, să fim uniţi şi să îi protejăm pe toţi cei din jurul nostru. În acelaşi timp, trebuie să îi sprijinim cu tot ce putem pe cei care au grijă de noi, de famiile noastre, de colegii şi de prietenii noştri. Întreg personalul medical aflat, acum, în linia întâi merită respectul, consideraţia şi ajutorul nostru”, a declarat Corina Popescu, Director General Electrica.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.